Asculta acest articolFostul premier Mihai Răzvan Ungureanu de câte ori are ocazia vorbește despre “coagularea dreptei”. Termenul a prins și este intens folosit după ce au apărut mai multe partide de dreapta. Coagulare înseamnă transformarea unui produs din stare lichidă în stare solidă. Sângele, de pildă, se coagulează, dar nu se transformă într-un granit, ci într-un cheag.
Trecând peste explicația aceasta cu un ușor iz peiorativ, nu putem omite faptul că formațiunile de dreapta sunt conduse de oameni foarte orgolioși, mai degrabă interesați de propria lor poziție decât de ridicarea unei construcții politice solide.
Dacă ar fi uniți într-adevăr de o doctrină, ar trece peste orice ambiție personală și ar trece direct la unificarea dreptei. Este vorba despre PDL, Partidul Forța Civică, Partidul Republican, PNȚCD și nu în ultimul rând Mișcarea Populară. Aceste partide sunt conduse de Vasile Blaga, Mihai Răzvan Ungureanu, Aurelian Pavelescu și Traian Băsescu. Nu este pentru nimeni un secret că președintele este în spatele Mișcării Populare, și va fi și artizanul partidului ce se va naște din fundație.
Ce observăm? Că toți oamenii aceștia au fost împreună. Au luptat cot la cot pentru salvarea lui Traian Băsescu de la suspendare. Au împărțit beneficiile guvernării aproape patru ani. S-au bucurat de protecția președintelui Băsescu cam nouă ani. În aceeași situație sunt și oamenii care conduc aceste partide. Unii au fost miniștri, consilieri, șefi de instituții, înalți funcționari de stat. Majoritatea, dacă nu cumva absolut toți, își datorează cariera președintelui Băsescu. Căderea guvernului PDL-UDMR-UNPR i-a împrăștiat în cele patru vânturi. S-au comportat ca și cum ar fi făcut parte dintr-o gașcă, nu dintr-un sistem de putere, bine structurat, bazat pe o concepție unitară. Traian Băsescu și-a construit pas cu pas edificiul puterii folosindu-se de instituțiile statului. Serviciile secrete, dar și cele mai importante departamente ale Justiției s-au pus în slujba președinției. A devenit greu de suspendat tocmai pentru că a înțeles cum funcționează statul și cum poate fi dirijată mașinăria numită stat. În același timp, a profitat de slăbiciunea partidelor adversare, le-a atacat când foarte subtil, când frontal, pentru a-și proteja partidul. PDL a fost partidul său de suflet, însă a fost și un instrument pentru atingerea intereselor sale personale.
Dintr-o dată sistemul creat cu atâta grijă s-a lăsat într-o rână. A pierdut puterea politică și din acel moment au început să apară puzderia de partide de dreapta.
Ce viitor le așteaptă? Se unifică sau pier una câte una. Traian Băsescu încă este un factor de echilibru, datorită influenței pe care o are asupra unor instituții care la rândul lor asigură echilibrul puterilor în stat. Nu este nici un secret că SRI și Justiția fac jocul președintelui. Nu în sensul rău al cuvântului, pentru că în cele mai multe situații dreptatea este de partea președintelui, nu a adversarilor. Este un paradox, poate ultimul pe care personalitatea complexă a personajului numit Traian Băsescu, îl pune în scenă.
Întrebarea este dacă președintele mai poate juca un rol în unificarea dreptei? Cred că nici el însuși nu poate da un răspuns la această întrebare.
