Asculta acest articolAm citit câteva articole și am văzut emisiuni televizate despre cum se sărbătorește Paștele la români: despre faptul că familia se reunește în bucurie și veselie, se pregătesc mâncărurile de Paște, se vopsesc ouăle și împreună cu o sticlă de vin și cozonac se duc la sfințit; la țară agricultorii se grăbesc să-și termine treaba pe câmp, ca să nu intre cu jumătate de lucru făcut în cea mai mare sărbătoare a creștinătății. Nu lipsesc nici diferitele și promițătoarele oferte care invită – pe aceia care își pot permite – la petrecerea sărbătorii Paștelui undeva într-un hotel sau o cabană în condiții feerice, comode, plăcute. Trebuie să recunosc, că în majoritatea acestor oferte, emisiuni, articole, se amintea și de Liturghia de înviere.
Pentru că în Duminica Floriilor intrăm în Săptămâna Sfântă, timp în care se face referire de mai multe ori la pătimirile și moartea Domnului, vrând nevrând ne imaginăm și vedem cu ochii minții, ca într-o imensă pictură, evenimentele petrecute pe Golgota: mulțimea care sta acolo și privea – mai mult sau mai puțin pătrunsă de suferința Mântuitorului, căpeteniile care își băteau joc de el, ostașii care împărțeau între ei hainele lui Isus și aruncau sorți pentru cămașa necusută, apostolii, care de frică, îl părăsiseră și îl lăsaseră singur, acele câteva femei, care, împreună cu Maica Sfântă și Apostolul Ioan, stăteau, sfâșiați de durere, lângă cruce.
Noi, oare, din care grup dorim să facem parte? Din grupul celor indiferenți, ai mulțimii? Din grupul acelora, care fug – nu de spaimă, ci datorită programului prea încărcat și a problemelor cotidiene? Sau din grupul celor mai puțini la număr, dar care stau lângă cruce, marcați de suferință și durere?
Celebrările Săptămânii Sfinte vor da răspunsul. În Joia Mare vom medita despre Cinea cea de Taină, testamentul lui Isus, rugăciunea din Grădina Ghetsemani, prinderea Mântuitorului. În Vinerea Sfântă vom medita despre pătimirea, crucificare și moartea Mântuitorului. Îi vom fi oare aproape prin participarea la celebrările liturgice? Îi vom oferi, ca și consolare, inima noastră curățată de păcate prin taina Sfintei Spovedanii? Sau ne vom vedea de treaba multă pe care o avem de sărbători, concentrându-ne numai la Liturghia învierii și masa de Paști?
Cel mai mare dar pe care și-l pot oferii oamenii este prezența. :tiu despre părinți, cărora le este dor de copii, de copii cărora le este dor de părinți. Îmi zicea un băiețel: mă bucur de bicicleta pe care mi-a trimis-o tata, dar și mai tare m-aș bucura să vină acasă. Iar o mamă mi-a zis: mă bucur, că fiica mea îmi plătește facturile, dar m-aș bucura și mai mult, dacă ar veni pe la mine mai des.
Cred că și Dumnezeu, ca Tată, s-ar bucura mult, dacă în aceste clipe sfinte, ale Săptămânii Mari, l-am vizita mai des…
Preot romano-catolic dr. Ioan Laurențiu Roman
Fii primul care comentează