

Vineri, 1 martie, la Centrul Multicultural “Poesis” din Satu Mare, poetul George Vulturescu a marcat două evenimente importante din viaţa sa. Într-un cadru larg de prieteni şi scriitori şi-a aniversat ziua de naştere şi şi-a lansat volumul de poeme “Grota şi litera” apărut recent la Editura Eikon.
Cuvântul de salut a aparţinut poetului Dumitru Păcuraru, directorul revistei de cultură Poesis Internaţional şi al cotidianului Informaţia Zilei, gazda acestui dublu eveniment. Vorbitorul subliniat faptul că este vorba despre una din acţiunile de suflet ale scriitorimii sătmărene a anului.
În număr atât de mare îl sărbătoresc pe poetul George Vulturescu şi nu pe directorul instituţiei pe care o conduce.S-a sărbătorit apariţia unei noi cărţi a celui care conduce revista de cultură “Poesis “. Autorul volumului este un creator consacrat.
Despre poezia lui s-ar putea vorbi mult. Poetul Vulturescu şi-a pus amprenta pe cultura Sătmarului. Aceste gânduri exprimate au fost urmate de felicitările specifice pentru ambele evenimente marcate.
A fost pentru moment rândul sărbătoritului să-şi salute oaspeţii sosiţi din Bistriţa Năsăud, Cluj-Napoca, Zalău, alături de numeroşi sătmăreni directori de instituţii, dar şi creatori de poezie, proză, critică literară, traduceri ş.a.
Mai multe citiţi în ediţia tipărită disponibilă la chioşcurile de ziare sau în ediţia electronică (abonament pdf).
Fii primul care comentează