

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali s-au majorat, în noiembrie 2013, cu 0,5% față de luna anterioară, până la nivelul de 209,048 miliarde lei, potrivit datelor Băncii Naționale a României.
Banca Centrală precizează că depozitele în lei ale gospodăriilor populației au crescut cu 0,3%, până la 79,213 miliarde lei. La 30 noiembrie 2013, depozitele în lei ale gospodăriilor populației au înregistrat o creștere de 5,6% (3,7% în termeni reali) față de 30 noiembrie 2012.
Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) s-au majorat cu 0,8%, până la 55,763 miliarde lei. La 30 noiembrie 2013, depozitele în lei ale persoanelor juridice au crescut cu 12,5% (10,5% în termeni reali) față de 30 noiembrie 2012.
Depozitele în valută ale rezidenților gospodării ale populației și persoane juridice (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare), exprimate în lei, au crescut cu 0,5%, până la nivelul de 74,071 miliarde lei (exprimate în euro, depozitele în valută au crescut cu 0,3%, până la 16,678 miliarde euro). Comparativ cu noiembrie 2012, depozitele în valută ale rezidenților exprimate în lei au crescut, în noiembrie 2013, cu 4,7%. Exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenților s-au majorat cu 6,3%. Depozitele în valută ale gospodăriilor populației exprimate în lei au crescut cu 5% (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populației au crescut cu 6,5%).
Depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) exprimate în lei s-au majorat cu 4,2% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenților persoane juridice au crescut cu 5,7%).
Fii primul care comentează