Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Despăgubiri de un milion de euro pentru o tânără mutilată într-un accident

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Instanţa supremă a decis, miercuri, ca CNADNR să îi plătească daune morale de un milion de euro Elenei Ghegeliu, tânăra care şi-a pierdut mâna dreaptă în urma unui accident rutier petrecut în 2006, decizia fiind irevocabilă şi urmând să fie pusă în aplicare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis acţiunea Elenei Ghegeliu şi a dispus ca CNADNR să îi plătească despăgubiri de un milion de euro.

Aceeaşi sumă fusese stabilită ca despăgubire şi de către Tribunalul Bucureşti, în aprilie 2013, însă Curtea de Apel Bucureşti a redus suma la 200.000 de euro, printr-o decizie din 27 noiembrie 2013.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti a fost contestată la instanţa supremă, care miercuri a dat o decizie irevocabilă, care urmează să fie pusă în aplicare.

“CNADNR SA a luat act de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, o va respecta şi aplica întocmai. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA îşi exprimă pe această cale, compasiunea faţă de drama prin care trece victima”, se arată într-un comunicat al CNADNR.

Accidentul în urma căruia Elena Ghegeliu şi-a pierdut mâna dreaptă a avut loc în 2006, în timp ce aceasta mergea, împreună cu prietenul ei, spre Braşov. Acesta a tras de volan spre dreapta, pentru a evita o altă maşină care intrase pe sensul lor de mers. Autoturismul în care se aflau cei doi a lovit un parapet metalic de pe marginea drumului, un fragment din acesta a străpuns portiera dreaptă a maşinii şi i-a intrat tinerei în mână. Aceasta a fost dusă atunci la spital, unde i-a fost amputat braţul drept.

Poliţiştii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov au început atunci cercetările în acest caz. Ulterior, anchetatorii au stabilit că de vină pentru producerea accidentului ar fi administratorul drumului, care nu a reparat elementele de siguranţă a traficului rutier montate pe acel drum, pe partea dreaptă a sensului de mers spre Braşov.

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns