Asculta acest articolAșteptat cu nerăbdare ca rezultatul unui meci de fotbal pentru calificarea echipei naționale la campionatul mondial de fotbal, rezultatul final la concursul pentru ocuparea funcției de procuror general european a bucurat și a dezamăgit în egală măsură. Trăind într-o țară perfect împărțită în două avem parte concomitent pe marginea aceluiași eveniment și de bucurie și de tristețe.
Așadar, unii se bucură de succesul fostei șefe DNA, în timp ce altora le-a căzut greu victoria ei. Laura Codruța Kovesi este înainte de toate o femeie de carieră. Ca o adevărată jucătoare de baschet, are ambiția de a fi sus de tot, mai sus decât toți cei din jurul ei, ca să arunce la coș mingea și să marcheze după fiecare săritură.
Nu a fost atât de precoce ca Napoleon care a ajuns general la 24 de ani, dar nu este puțin lucru să ajungi procuror general al României la 33 de ani. Prima femeie procuror general din România. Președintele Traian Băsescu, care a numit-o, a pariat pe tinerețea ei și pe faptul că fiind din provincie nu este implicată în jocurile de culise, în jocurile de putere, de la București.
Tânăra ardeleancă s-a adaptat foarte repede. Trecem peste cariera ei din țară pentru câteva considerații pe marginea carierei sale internaționale. Așadar, va fi procuror general european, șefa unei instituții care se înființează la nivelul UE și va fi funcțională în mandatul viitorului Parlament European.
Înainte de toate concursul acesta a fost o ocazie potrivită pentru a readuce în discuție ideea de patriotism. Este o temă desuetă. Nu se mai vorbește decât cu titlu de glumă și despre patriotismul local. Dacă se întâmplă să ajungă cineva ministru, primii care aruncă în respectiva persoană cu pietre sunt conjudețenii. Parlamentarii unui județ sunt la fel de dezbinați. Din cauza culorilor politice pe care le poartă pe carnetele de partid nu reușesc să se unească pentru o idee.
Este adevărat că o parte din vină o poartă și acuzațiile încadrate în “trafic de influență”. Cum reușește cineva să facă un lucru bun pentru comunitate este pus la zid, înfierat, acuzat de tot felul de minunății din codul penal. Dacă ar avea cineva curiozitatea să facă o analiză a cuvintelor folosite în limbajul curent ar avea surpriza să constate că mass media, mai cu seamă cea de pe internet, este plină de termeni juridici acuzatori în sine. Comunicatele de presă au creat un nou limbaj, comparabil prin absurditate cu limba de lemn de pe vremea lui Ceaușescu.
Acel tip de limbaj s-a întors și împotriva fostei șefe DNA. Cele 18 dosare dospesc de exact același tip de acuzații pe care le regăseam în comunicatele DNA. Laura Codruța Kovesi, în opinia adversarilor, ar trebui distrusă cu același tip de arme folosite de instituția pe care a condus-o.
În fond nu este vorba decât despre niște șabloane. Este un fel de mister care, până la urmă, se va dezlega de la sine. Adevărul este dincolo de cuvinte, dincolo de limbaj. Dincolo de cuvinte puse alandala se pot afla fapte reprobabile, dar și acuzații neprobate. Ce ne facem cu o astfel de situație? Se merge mai departe sau se face stânga-mprejur? Asta poate fi ca în bancul de la Cluj, cu țăranul care întreabă unde este Clinica. Binevoitorul clujean îi spune omului: mergi dumneata tot mergi înainte, o să ajungi la un pod, treci podul, mergi drept înainte până ajungi la o casă mare cu multe ferestre. Aia să știi că este gara, și dumneata te-ai rătăcit. Așa că te întorci dumneata pe drumul pe care ai mers, vii până aici, te întorci și uite colo în fața noastră vezi Clinica.
Mass media, preluând discursul politic, a ajuns la un limbaj închistat, șablonard, care nu mai este capabil să descrie faptele și oamenii. Laura Codruța Kovesi este victima acestui tip de limbaj, a acestui discurs politizat, un fel de formă fără fond.
