Asculta acest articol
Printr-o nefericită combinație stat-privat, profitând de războiul din Ucraina, la nivel mondial s-a instituit o adevărată dictatură energetică.
Creșterea prețurilor cu peste 400% a gazelor naturale, extinse la toate formele de producere de energiei, nu se poate justifica decât printr-o lăcomie fără precedent în primul rând din partea statelor.
Desigur, producătorii privați profită de situație și își măresc profiturile cum ei nici măcar nu au visat.
Există o frântură logică în toată tevatura aceasta. Dacă, în cazul României, zăcămintele aparțin statului, cum se face că nu poate fi stăvilită sarabanda prețurilor? Simplu: statul își ia partea leului. Datorită acestor prețuri pot fi acordate privilegii unor categorii socio-profesionale. Datorită acestor prețuri umflate parlamentarii se pot plimba prin țări exotice, datorită acestor prețuri nu se face o reașezare, o reformă a sistemului public conformă cu necesitățile, cu posibilitățile financiare reale, ale României.
În această perioadă are loc una dintre diviziunile sociale comparabilă cu prima mare diviziune a muncii, cu despărțirea vânătorilor de culegători, cu departajarea socială din timpul revoluției industriale.
Pandemia le-a demonstrat oamenilor că se poate trăi și din muncă puțină. Pe de altă parte, statul a învățat în pandemie că omul modern poate suporta restricții de neimaginat înainte de apariția Covidului.
Cei care au impus restricțiile, pe care ei înșiși nu le-au respectat, s-au văzut dintr-o dată în postura de aleși, de privilegiați, de aristocrați născuți dintr-o catastrofă care pe ei nu-i poate atinge. În pandemie, o lume se stingea, fără ca alta, mai bună, să-i ia locul.
Nu este exclus ca Rusia să fi declanșat războiul din Ucraina în urma unor concluzii pe care le-a tras în timpul pandemiei: țările democratice, UE și Statele Unite, nu au acționat unitar, nu a existat o solidaritate conformă cu principiile enunțate, egalitate, solidaritate, parteneriate bazate pe încredere. Fiecare țară s-a descurcat pe cont propriu. Miliarde și miliarde de dolari și euro s-au învârtit în jurul marilor producători de vaccinuri.
Ceea ce părea a fi la început o criză a vaccinurilor s-a transformat foarte rapid într-o supraproducție de vaccinuri. De ce nu se poate întâmpla la fel în criza energetică? Unde-i energia verde în care s-au pompat miliarde, ca ajutoare de stat? Criza oțelului? Este tardiv să ne întrebăm ce s-a întâmplat, cum s-au privatizat marile furnale producătoare de oțel de la Reșița, Hunedoara, Galați.
România nu a avut parte de nicio minte vizionară. Doar politicieni de duzină, sclavi ai sloganelor fără conținut, independența justiției, fără corupție în sistemul public, respectarea drepturilor și libertății, etc. etc. În economie privatizarea a devenit literă de evanghelie: vă primim în UE dacă privatizați bănci, comerț, industrie, dacă dați pe nimic bogățiile solului și subsolului.
Ideea este că mai cu seamă acum, în aceste condiții, o formațiune anti-sistem poate dărâma tot sistemul de valori care au consacrat democrația ca unică formulă de guvernare conformă cu principiile liberale – și creștine – enunțate după cel de-al doilea război mondial.
Dacă sistemul nu poate rezolva crizele, întreaga arhitectură a statului modern se prăbușește. În fața unui partid care amestecă ideologia fascistă și comunistă, partid care poate încă nu are un nume, sau poate că are, instituțiile fundamentale, parlament, președinție, guvern, devin inutile.
Societatea civilă, cea mai activă forță civică după căderea regimului dictatorial securisto-comunist din România, sucombă împreună cu sindicatele, cu asociațiile culturale, cu instituțiile de prestigiu istoric, academii, institute de cercetare etc.
De unde poate surveni cel mai mare pericol? Dinspre zona unei dictaturi energetice, în fond o dictatură a resurselor, care se înfiripă chiar sub ochii noștri.
