ANTROPOLOGIE BIOLOGICĂ

Dinții strămoșilor ne spun povestea stresului din epoca de piatră

Ce pot spune dinții despre viețile trăite acum zeci de mii de ani? Mult mai mult decât am crede. Dinții, unele dintre cele mai rezistente părți ale corpului uman, păstrează urmele invizibile ale suferințelor timpurii. Analiza acestora oferă o fereastră rară în copilăria oamenilor preistorici – o copilărie adesea marcată de stres, boli și lipsuri.

Nu sunt comentarii

Asculta acest articol

Un studiu recent realizat de paleoantropologii de la Universitatea din Tübingen a analizat 867 de dinți proveniți de la 74 de indivizi de Neanderthal și 102 oameni moderni timpurii. Aceste relicve au fost colectate din 56 de situri arheologice din vestul Eurasiei, datând din urmă cu 50.000 până la 12.000 de ani.

Rezultatele? Indivizii din ambele grupuri – Neanderthal și Homo sapiens – au suferit, încă din copilărie, episoade intense de stres. Smalțul dinților, care se formează în primii ani de viață, înregistrează întreruperi în dezvoltare cauzate de boli sau malnutriție, ca niște striuri fine sau defecte de creștere vizibile sub microscop.

Astfel, fiecare dinte devine o arhivă biologică ce păstrează urmele unor vremuri dificile.

Dar diferențele sunt semnificative. Cercetătorii au descoperit că, deși ambele specii au fost expuse la condiții stresante, intensitatea și momentul în care acestea se manifestau diferă. La Neanderthali, perioadele critice apăreau mai devreme în copilărie, ceea ce sugerează o vulnerabilitate mai ridicată în etapele timpurii ale vieții. În schimb, copiii oamenilor moderni din Paleoliticul târziu prezentau semne de stres mai ales în etapele ulterioare ale dezvoltării.

Explicația propusă de echipa condusă de Dr. Laura Limmer, Dr. Sireen El Zaatari și Prof. Katerina Harvati este una revelatoare: Homo sapiens pare să fi dezvoltat strategii mai eficiente de îngrijire și protecție a copiilor în fața greutăților vieții, fie prin organizare socială, fie prin acces mai bun la hrană sau îngrijire în perioadele de criză.

Studiul aduce o nouă lumină asupra modului în care oamenii timpurii și rudele lor apropiate s-au adaptat la mediul dur al epocii de piatră. Dincolo de bătăliile cu prădători, clima sau lipsurile alimentare, lupta pentru supraviețuire se purta, încă de la naștere, la nivelul cel mai vulnerabil: copilăria.

Astăzi, dinții acestor copii preistorici nu mai zâmbesc – dar vorbesc. Și ne spun că stresul, ca experiență umană, are o istorie veche de zeci de mii de ani.