Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Directorii de școli vor avea examen scris

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Examenul scris pentru ocuparea funcțiilor de conducere în școli va avea loc, cel mai probabil, în 27 iulie, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. El a precizat că se vor evalua de la abilități cognitive, până la abilități manageriale.

„Ne gândim, de asemenea, ca această poziție de director educațional plus director adjunct să fie dublată de un director administrativ, care să poată să pună în aplicare acele proiecte pe care le vom finanța prin Planul Național de Redresare și Reziliență, care în momentul de față se află în negocieri cu Comisia Europeană.

Ministerul Educației este printre puținele ministere care au răspuns în două rânduri la solicitările de clarificare venite din partea Comisiei Europene, spre deosebire de alte domenii care sunt în prima etapă. Am identificat soluții pentru a susține cererile noastre care totalizează 4,4 miliarde de euro”, a adăugat ministrul, citat de Agerpres.

Sorin Cîmpeanu a amintit că în 5 august vor expira toate mandatele conducerii școlilor din România.
„Este nevoie să organizăm măcar această primă etapă, urmată de interviuri pentru cei care promovează prima etapă. Foarte probabil, nota minimă va fi 7.

Toți aceia care vor promova această primă etapă se vor putea înscrie în septembrie și octombrie la concursurile care se vor susține în fiecare școală”, a explicat ministrul Educației.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

2 trackback-uri / pingback-uri

  1. Stiri - Directorii De şcoli Vor Avea Examen Scris » Ziare.News
  2. Stiri - Directorii De şcoli Vor Avea Examen Scris | Stiri Si Oferte

Lasă un răspuns