Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Directorul Institutului Francez din România a înmânat diplome DELF unor elevi sătmăreni

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

DS 1Joi, 29 octombrie 2015, în sala festivă a Colegiului Naţional „Doamna Stanca” Satu Mare, a avut loc înmânarea, în cadru festiv, a diplomelor DELF (diplomă de studii de limbă franceză) elevilor care au promovat examenul internaţional de limba franceză.


DS 2Din partea Institutului Francez din România la Cluj-Napoca au participat domnul Benoit Bavouset, director delegat şi doamna Mihaela Popa, directoare de cursuri. Au mai fost de faţă: Monica Tămaş inspectoare pentru limbi moderne, Anna-Maria Maruşca, directoare, Cristina Gherman, directoare adjunctă, responsabil sesiune delocalizată DELF, profesoara Adina Ciupac responsabil sesiune delocalizată DELF, profesori evaluatori DELF, profesori de franceză, elevi, jurnalişti.
Manifestările au început prin dezvelirea plachetei care atestă calitatea de Centru acreditat de examinare DELF pentru Colegiul Naţional ”Doamna Stanca”, aflat deja la al patrulea an de experienţă. Cu acest prilej, s-au ţinut discursuri şi au fost lansate câteva baloane.
În continuare, cu toţii s-au deplasat în sala festivă a colegiului, unde directorul Institutului Francez le-a înmânat personal, în cadru festiv, diplome de DELF celor 25 de elevi din judeţul Satu Mare, care au promovat examenul internaţional de limba franceză. Anterior, o elevă laureată a Festivalului Festivalul “Chants, sons sur scène” a interpretat un cântec franţuzesc, în acompaniamentul unei chitare.
Colegiul Naţional „Doamna Stanca” Satu Mare este cuprins în reţeaua celor 27 de secţii bilingv-francofone din România. La sesiunea din luna februarie 2015 s-au prezentat 74 de candidaţi, din care 60 au reuşit să obţină o diplomă la nivelul dorit, după o muncă susţinută. Au fost 23 de elevi din judeţul Maramureş şi 51 din judeţul Satu Mare, de la Colegiul Naţioal Doamna Stanca”, Colegiul Naţional ”Ioan Slavici”, Colegiul Naţional ”Mihai Eminescu”, Liceul Teoretic Negreşti-Oaş, Şcoala Gimnazială ”Lucian Blaga”. În premieră anul acesta s-au prezentat la examenul DELF doi adulţi, care aveau nevoie de o astfel de diplomă cerută de angajatorul din Franţa. Examenul de DELF (Diplomă de Studii de Limbă Franceză) le oferă dovada pe viaţă a cunoaşterii acestei limbi. Astăzi îşi vor primi diplomele 25 de elevi, ceilalţi fiind deja studenţi.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns