Asculta acest articolÎn receptarea, în transcendența unei opere de artă, fără dubiu, întâmplarea joacă un rol esențial. Uitata în atelierul autorului, vândută unui colecționar, ajunsă într-un muzeu, apoi uitată într-un depozit, oricât de insignifiantă ar părea, lucrarea unui artist, talentat sau doar harnic, își urmează propriul ei destin, înscris, poate, în ADN-ul ei. Domokos Lehel, un artist deopotrivă de talentat și de harnic, este dovada concretă a unui adevăr simplu: opera transcende viața. În același timp, din fericire, o operă redescoperită și valoroasă scoate artistul din uitare.
După plecarea lui în SUA în 1983 și după moartea lui în 2015, numele lui Domokos Lehel revine în actualitate datorită unei întâmplări. Orașul Satu Mare este în reconstrucție. Un arhitect, bine intenționat, dar grăbit și neatent, propune, sub presiunea modernizării, modificarea structurii vechiului parc din centrul orașului. În numele modernizării, prin noul proiect, o veche fântână arteziană urma să fie demolată și înlocuită cu o altă arteziană, poate plăcută ochiului, dar fără identitate artistică. Puțini știau că era vorba despre o veritabilă operă de artă. “Fântâna”, cum era cunoscută în micul, dar cochetul oraș de pe Someș, destul de cosmopolit încât să se revolte când simte că îi este afectat stilul de viață, rutina vieții de zi cu zi, sare în apărarea operei de artă.
Mai mulți artiști plastici au inițiat un apel public care a fost semnat de artiști și scriitori din România și străinătate, de arhitecți, de iubitori de artă, dar și de un larg public. Din fericire, comunitatea artistică, întâi din Satu Mare, apoi din întreaga țară a reacționat, autoritățile locale, primarul orașului Kereskenyi Gabor, înțeleg că se află în fața unei lucrări artistice valoroase, creația unui mare sculptor, și revin asupra deciziei de a demola “Izvorul de piatră”. Totul e bine când se termină cu bine.
Datorită acestei întâmplări, în fond fericite, numele lui Domokos Lehel revine în actualitate cu o forță demnă de talentul artistului dispărut. Lucrarea, intrată în memoria colectivă cu un nume simplu, “Fântâna din Centrul Vechi”, își păstrează locul, și, mai mult, va fi restaurată de Primăria Satu Mare, care a vrut să o demoleze sau să o mute în altă parte. Din nou trebuie să spunem: totul e bine când se termină cu bine.
Una caldă, alta rece. Tot întâmplarea, de data aceasta nefericită, face ca, să nu se poată organiza o expoziție retrospectivă Domokos Lehel, multe din lucrările lui aflându-se în Statele Unite, în Germania, Elveția etc. Tot cu această ocazie s-a aflat că Muzeul de Artă Contemporană din București deține un număr de cinci lucrări semnate de Domokos Lehel. Alte lucrări semnate de Domokos Lehel au fost descoperite în depozitul Muzeului de Artă din Satu Mare. De asemenea, datorită strădaniei mai multor artiști plastici, sunt redescoperite lucrări monumentale realizate de artist în România. Dar o adevărată revelație sunt lucrările lui Domokos amplasate în tabăra de sculptură de la Măgura. Pe scurt, aceasta este povestea revenirii în actualitate a artistului Domokos Lehel.
APEL PUBLIC pentru salvarea operei sculptorului Domokos Lehel din Centru Vechi Satu Mare
Apărut în peisajul artistic al anilor 1970-1980, apreciat încă din timpul studenției, Domokos Lehel este o revelație pentru tânăra generație artistică, dar și pentru public. Albumul cuprinde o parte din articolele, notele, simplele anunțuri din publicațiile vremii. Nu lipsite de interes documentar sunt, de asemenea, reproducerile lucrărilor sale apărute în presa culturală, în limba română și maghiară.
Domokos Lehel s-a înscris într-o “mișcare” artistică. Așa se explică prezența lucrărilor lui în revistele culturale de mare prestigiu. Fără să facă nicio concesie regimului comunist, îl găsim pe primele pagini ale prestigioasei reviste România Literară, dar și a revistei de limbă maghiară Utunk. În epoca de tristă amintire nu era puțin lucru.
Născut în Negrești-Oaș, absolvent al Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, șef de promoție, beneficiar al unei burse D. Paciurea între anii 1969-1971, tânărul artist participă la cele mai importante expoziții, alături de nume mari ale artei plastice românești: George Apostu, Liana Axinte, Aurelian Bolea, Cristian Breazu, Nicolae Ghiață, Mihai Laurențiu, Nicolae Mira, Adina Țuculescu, și nu în ultimul rând Napoleon Tiron.
Lista artiștilor cu care a expus Domokos Lehel, în special în sălile de expoziție bucureștene, poate continua cu un Vasile Gorduz, Mircea Spătaru, George Coman, Gh. Iliescu-Călinești și alții. Nu întâmplător pagina “Dezbaterile României Literare” din 1976, generic numită “Implicarea personajului”, este ilustrată cu lucrările tânărului artist Domokos Lehel. Doi ani mai târziu, în 1978, Domokos Lehel va expune, la București, alături de maestrul său, Ion Irimescu, dar și de alți artiști consacrați, precum Iulia Oniță, Neculai Pădurariu, Dienes Attila, Livin Kusu. Domokos Lehel, Ion Vasile, Ovidiu Maitec, Rodica Stanca Pamfil, Adrian Popovici, Geta Caragiu, Gh. Iliescu-Călinești, Mihai Laurențiu, Vera Barkoczi, Vasile Gorduz, Ioana Kassargian, Nicolae Fleissig, Előd Kocsis, Al. Călinescu-Arghira, Ion Iancuț, Viorel Farca, Nicolae Șaptefrați, Iorgos Iliopoulos, Leonard Răchită.
Ca artist consacrat la nivel național, repartizat la Satu Mare, i se încredințează lucrări de arhitectură urbană, printre care se numără și “Izvorul de piatră”, care, iată, l-a readus în actualitate. Muncește mult, participă alături de Paul Erdos, Lucian Cociuba, Aurel Cordea, Fodor Kalman, Lajos Olajos, Vasile Paulovics, Ion Popdan, Ion Sasu, Agnet Szatmari, Adalbert Szilagyi și alții la înființarea filialei Uniunii Artiștilor Plastici Satu Mare, dar continuă să fie prezent în tabere de creație și expoziții naționale.
Trăind într-un regim totalitar, artistul a reușit să se distanțeze de arta oficială a regimului comunist. Cum ar putea fi definită arta lui Domokos Lehel? Uneori, ca sensibilitate, se apropie deseori de spiritul brâncușian. Diferit ca formulă, urmează, ca metodă de lucru, lecția profesorului său, marele sculptor Ion Irimescu. Posedă o mare calitate: tratează cu aceeași pasiune și pricepere materialul, fie că este vorba despre piatră, lemn sau bronz. Materialul este doar mijlocul prin care artistul ajunge la un rezultat estetic. Din personaje reduse la simbolistica unui simplu detaliu, uneori exagerat până la gotesc, creează o lume nouă; însă această simplificare nu înseamnă superficialitate, ci dimpotrivă, profunzime. Exagerarea detaliului înseamnă un impuls emoțional, prezent aproape în fiecare lucrare.
Esența operei lui Domokos Lehel constă într-o despuiere de frumusețe, într-o rupere furioasă de formă. Lucrarea nu trebuie să fie frumoasă, ci să fie purtătoare de mesaj. Mesajul trebuie să fie “frumos”, nu forma brută. În cazul acestui artist cu un destin aparte, lumea pe care o zugrăvește este, în profunzime, sumbră, ca piatra înnegrită de vreme, dar la suprafață veselă și jucăușă ca jeturile de apă ce saltă deasupra “Izvorului de piatră” din vechiul centru al orașului Satu Mare, ele îndeplinind rolul celei de a patra dimensiuni. Dacă, în cazul fântânilor arteziene, piatra sau bronzul nu dobândesc viață datorită apei care țâșnește în sus, la Domokos Lehel, acest element, apa, are manifestări nebănuite, imprevizibile.
Lucrările lui Domokos sunt complexe, însă nu întortocheate. În sculpturile sale urbane nu doar apa joacă un rol esențial, ci și lumina. Piatra, apa, lumina, împărțindu-și, rând pe rând, rolurile celor trei dimensiuni, creează o țesătură de sentimente și emoții contradictorii, tot mai adânci și mai obscure pe măsură ce dispare lumina zilei, lăsându-se învăluite în clarobscurul apusului sau luminilor artificiale ale orașului.
Spațiul în care trăiește o operă de artă stradală este total diferit de lumea în care se adăpostește o pictură, o sculptură de gen, în cazul lui Domokos. O sculptură de interior trăiește într-o lume strâmtă, în spațiul expozițional în care este expusă, pe când o lucrare urbană trăiește afară. Ele sunt diferite nu atât ca mărime, cât ca amplasament și destinație.
O lucrare stradală se construiește în funcție de vecinătăți, iar în cazul unor artiști excepționali, în funcție de spiritul locului. Domokos Lehel a înțeles “spiritul locului”. Talentul artistului își are izvorul într-o zonă profund emoțională. “Izvorul de piatră” are în spate o lucrare monumentală, statuia dr. Vasile Lucaciu de Cornel Medrea, iar în față una dintre clădirile la fel de monumentale, restaurantul și hotelul Dacia, fost Panonia. Lucrarea lui Domokos, printr-o perfectă linie mediană, intră în dialog cu ambele capodopere.
Părăsind țara, poate nu întâmplător în aceeași perioadă 1983-1984, ca și alți colegi artiști sătmăreni de mare talent, pictorul Alexandru Crișan și sculptorul Albert Gyorgy, se auto-exilau în Elveția, Domokos Lehel părăsește România lui Ceaușescu pentru Statele Unite ale Americii. Fugind din raiul lui Ceaușescu, unii artiști, ajunși în țările libere, s-au acomodat mai mult, alții mai puțin. Făcând cu ușurință tranziția de la un gen la altul, respectiv de la ample lucrări de arhitectură urbană la sculptura de gen, având simțul materiei, știind ce poate oferi piatra, lemnul sau bronzul, având un rafinat simț al formei, Domokos Lehel reușește să creeze un univers aparent feeric, dar în realitate simplu și profund.
Desigur, este greu de perceput opera unui artist din moment ce lucrările sale nu pot fi văzute în mod nemijlocit, la o expoziție. Rostul unui album nu este pe deplin atins atâta vreme cât lucrările sale nu sunt accesibile publicului, nu sunt expuse într-un muzeu. Această lucrare reface traseul unui început promițător de carieră artistică, întreruptă, din păcate, mult prea devreme.
Domokos Lehel s-a stins din viață în anul 2015, în SUA, dar opera lui, atâta câtă este, se constituie într-o veritabilă zestre artistică și culturală ce poate oferi frumoase surprize, nu doar pentru Satu Mare, orașul care l-a consacrat, ci și pentru cultura națională.
Oana Păcurar
Citește și:
Albumul : DOMOKOȘ LEHEL – Destinul unui artist
Sculptorul Lehel Domokos a murit în această vară în California
Fii primul care comentează