Instanţa supremă începe miercuri judecata pe fond a recursului în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis iar pentru acest termen a stabilit citarea preşedintelui României şi a unui reprezentant al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).
UPDATE ora 1635: ÎCCJ amână luarea unei decizii.Verdictul va fi dat în 21 ianuarie
UPDATE ora 15.00: Procesul preşedintelui Klaus Iohannis s-a încheiat.
Instanţa supremă urmând să dea o decizie definitivă în dosarul în care acesta a contestat raportul ANI în care se arăta că a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat Primăria Sibiu în AGA de la societăţile Apă Canal şi Pieţe.
La ieşirea din sala de judecată, unul dintre avocaţii lui Iohannis a spus că nu poate da declaraţii despre dosar, pentru că nu are mandat de la preşedinte.
Judecătorii au arătat că este posibil să amâne pronunţarea, pentru ca avocaţii să depună concluzii scrise.
Instanţa supremă a admis, în 25 noiembrie 2014, să fie judecat pe fond recursul în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis şi a stabilit primul termen în 14 ianuarie, când vor fi citaţi Iohannis şi un reprezentant al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), relateză Mediafax.
Decizia a fost luată în cameră de consiliu, de un complet format din trei judecători, care au analizat admisibilitatea în principiu a judecării în recurs a dosarului în care primarul Sibiului şi preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, a contestat raportul ANI în care se arăta că acesta a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat Primăria Sibiu în Adunările Generale ale Acţionarilor de la societăţile Apă Canal şi Pieţe.
Recursul a fost făcut de Agenţia Naţională de Integritate, după ce în septembrie 2013, Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia lui Iohannis şi a dispus anularea deciziei de incompatibilitate.
Instanţa supremă este cea care va decide definitiv dacă preşedintele ales Klaus Iohannis a fost sau nu în incompatibilitate.
Magistraţii trebuie să decidă dacă recursul ANI este admisibil şi, eventual, dacă primarul Sibiului şi preşedintele ales al României a fost în incompatibilitate.
Potrivit Codului de procedură penală, există trei posibilităţi prin care se poate soluţiona admisibilitatea recursului.
Fii primul care comentează