În perioada 29 noiembrie – 5 decembrie, inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Satu Mare au realizat 94 acţiuni de control.
Verificările au vizat: unităţi de abatorizare, unităţi de procesare carne şi lapte, depozite alimentare, unităţi de alimentaţie publică, unităţi de vânzare cu amănuntul, supermarketuri, pieţe agroalimentare, brutării, laboratoare de cofetărie, unităţi ambalare produse de origine non-animală, depozite, unităţi de procesare carne, unităţi procesare lapte.
În cadrul acţiunilor de verificare efectuate în această perioadă s-a urmărit respectarea condiţiilor generale de igienă, originea materiilor prime şi existenţa documentelor însoţitoare, respectarea condiţiilor privind ambalarea, marcarea şi etichetarea alimentelor, condiţiile de transport, modul de depozitare, temperaturile de păstrare cerute de producători, existenţa graficelor de temperatură pentru spaţiile frigorifice, modul şi condiţiile de preparare şi comercializare a produselor alimentare de origine animală şi non-animală, monitorizarea şi eliminarea subproduselor improprii consumului uman, precum şi existenţa echipamentului de protecţie.
Şi în această săptămână DSVSA Satu Mare continuă prin inspectorii de specialitate cele două acţuni de control, una în secţiunea produse de origine animală cu verificarea tuturor unităţilor care au activităţi în domeniul comerţului intracomunitar sau extracomunitar, al creşterii, depozitării, transportului, comercializării peştelui şi ouălor de consum şi una în secţiunea produse de origine non-animală, o acţiune de verificare a unităţilor care activează în domeniul comerţului intracomunitar sau extracomunitar, al depozitării, transportului şi comerţului cu legume şi fructe.
Creşte numărul examenelor trichineloscopice
În perioada următoare, dar şi în perioada Sărbătorilor de Iarnă, Circumscripţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Oficiale, Cabinetele Medicale Private, Circumscripţiile Sanitare Veterinare Concesionate din judeţ vor continua să asigure efectuarea examenelor trichineloscopice la cerere, după un program prelungit, afişat la sediul acestora şi care va fi publicat şi în mass media locală. Persoanele care vor solicita aceste examene sunt rugate să se prezinte la C.S.V.S.A.O-urile din localităţile judeţului, cu o probă din pilierii diafragmatici concludentă şi cu crotalia de identificare a suinei. Tariful pentru această manoperă este de 23,80 lei /probă, pentru unităţile aparţinând Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, iar tarifele pentru această manoperă, la nivelul Circumscripţiilor de Asistenţă Concesionate şi Cabinetele Medicale Veterinare Particulare din judeţ sunt stabilite de către fiecare medic veterinar privat în parte.
În această săptămână la nivelul C.S.V.S.A.O. din cadrul municipiilor şi oraşelor din judeţ au fost efectuate 323 examene trichineloscopice, fiind depistate două cazuri pozitive, la două suine domestice, din două exploataţii non-profesionale din localităţile Sătmărel şi Botiz.
Carnea provenită din sacrificarea celor două suine pozitive a fost pusă sub sechestru sau reţinere oficială, până la confirmarea diagnosticului de către L.S.V.S.A Satu Mare, după care a fost denaturată, confiscată şi incinerată, într-o unitate de ecarisare a teritoriului autorizată sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor.
Având în vedere evoluţia pe teritoriul României a pestei porcine africane, aşa cum am mai informat, carnea proaspătă de porc, carnea preparată sau carnea tocată de porc, precum şi produsele din carne care conţin carne de porc, nu pot face obiectul transportului către alte State Membre, dacă provin din zonele cuprinse în Decizia Comisiei nr. 1805/2019 privind măsurile zoo-sanitare de combatere a pestei porcine africane în anumite State Membre ale UE.
Fii primul care comentează