Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi că ”regimul Iohannis” face presiuni pentru a li se ”inventa” dosare lui şi liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, scopul fiind acela de a ”tulbura” Guvernul, el anunţând că va face un demers legal săptămâna viitoare legat de dosarul Referendumul.
”Până de curând primeam informaţii pe care le catalogam ca zvonuri, că regimul Iohannis îmi pregăteşte nişte dosare. Mi s-a mai spus că sunt tot felul de indivizi care au fost condamnaţi ori au fost în închisoare, au ieşit din închisoare sau riscă să intre în închisoare şi care sunt presaţi, sunt ameninţaţi să scrie nişte denunţuri pentru că hârtia suportă orice. În ultimele zile am început să primesc astfel de informaţii de la oameni din sistem care sunt oripilaţi de această atitudine. Nu e vorba numai de mine, e vorba şi de domnul Tăriceanu”, a spus Dragnea la Antena 3.
Potrivit Mediafax, el a adăugat că pot exista oameni care cedează şi care de frică ”scriu lucruri”, dar care, în fapt, nu se bazează pe nicio realitate.
”Sunt aproape sigur că se pune presiune ca şi mie şi domnului Tăriceanu să ni se însceneze ceva, nişte dosare inventate”, a afirmat liderul PSD, arătând că scopul este ”tulburarea” Guvernului prin ”orice mijloace”.
Dragnea a subliniat că speră ca cei din sistem care sunt obligaţi, forţaţi sau li se cere să facă lucrul acesta să ezite sau să nu-l facă pentru că ”până la urmă totul se plăteşte”.
”Absolut totul se va plăti. Şi o să vedeţi în zilele următoare, chiar săptămâna viitoare eu am de gând să fac un demers legal, constituţional, legitim legat de dosarul Referendumului. Nu am vrut să-l fac până acum, nu am vrut să folosesc această speţă în campainia electorală, nu am vrut să mă acuze cineva că vreau să mă victimizez, am suportat toate acuzele – <condamnat penal>, <penal>, am fraudat referendumul – fiind condamnat pentru o faptă de care nu am fost acuzat în rechizitoriu. Dar săptămâna viitoare o să vedeţi – am lăsat să treacă şi elaborarea bugetului – săptămâna viitoare este săptămana în care eu încep aceste acţiuni legitime şi legale nu neapărat ca răspuns la ceva, dar trebuie la un moment dat ca anumite practici să înceapă să fie eliminate”, a detaliat el.
Liviu Dragnea a afirmat de mai multe ori în ultimele luni că nu a primit motivarea la sentinţa pronunţată în dosarul “Referendumul”, el precizând că o aşteaptă pentru a se putea adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO).
Fii primul care comentează