Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Dragnea reclamă că miniştrii nu îi transmit datele solicitate

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Liviu Dragnea vrea cifre pentru descentralizare
Liviu Dragnea vrea cifre pentru descentralizare

Ministrul Administraţiei Publice, vicepremierul Liviu Dragnea a reclamat, miercuri, în Guvern, că ministerele nu i-au transmis încă numărul de personal şi bugetele domeniilor care vor fi descentralizate, în vederea elaborării bugetului pe 2014, au relatat agenţiei Mediafax surse guvernamentale.

El a prezentat în şedinţa de guvern o notă în care reclama netransmiterea până în prezent a datelor solicitate.

“Miniştrilor li s-a cerut ca până joi, 7 noiembrie, să-i transmită vicepremierului Dragnea, în vederea centralizării, numărul de personal şi bugetele domeniilor care vor intra în procesul de descentralizare, astfel încât să poată fi finalizat proiectul bugetului pentru anul viitor”, au arătat sursele menţionate.

Guvernul va aproba joi, 14 noiembrie, proiectul de bugetul pentru anul viitor şi proiectul de lege privind descentralizarea, urmând ca, foarte probabil pe 19 noiembrie, Executivul să îşi angajaze în Parlament răspunderea pentru descentralizare, a anunţat, anterior, premierul Victor Ponta.

El a arătat că bugetul pentru 2014 va fi construit ţinându-se cont de finanţarea structurilor care trec de la ministere la autorităţile locale.

Luni, ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat că procesul de descentralizare şi de reorganizare administrativă va reduce cu cel puţin 10% numărul de personal din structurile reorganizate, cifră care nu reprezintă o ţintă, Guvernul având însă obligaţia să nu depăşească numărul de personal salarizat.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

1 comentariu

  1. Nu înțeleg cum vor creste locurile de munca, de moment ce politicieni restructurează, deci vom fi o țara fără salariati doar cu, contribuabili…da unde vom plăti impozitele către stat, acestea fiind realizate numai de la cei nevoiași pentru ca boieri nu plătesc. Pana in prezent nu s-a văzut nici un boier sa fie obligat de stat sa-si achite datoriile. Aici statul se motivează ca nu le permite sistemul!!!! Noi cei peste 80 la sute din populatie trebuie sa asteptam sa vina dumnezeu care sa nu va permita sa ne jupuiti si sa ne dati drepturile cuvenite (dreptul la muca, dreptul la invatatura, dreptul la viata, dreptul la sanatate, etc.) Nu mai avem industie, agricultura, sanatate, cultura si inca se continua cu distrugerea. Unde vreti sa ajungeti domnilor???

Lasă un răspuns