Drumurile la romani

Asculta acest articol

Grigore Man

[slideshow id=5244]

“Drumurile din Dacia romana”, Ed. Napoca Star, Cluj Napoca, autor Florin Fodorean, este o carte cu adevarat de exceptie ce valorifica izvoare antice si moderne ce reface cu migala reteaua rutiera din aceasta provincie romana. Din pacate, lucrarea a trecut aproape neobservata de critica si specialisti cu toate ca asa dupa cum afirma autorul in Prefata “drumul roman… a asigurat in primul rand dezvoltarea economica a asezarilor, propagarea civilizatiei romane (si) reducerea distantelor in timp si spatiu”.

Cert este ca romanii au creat un sistem de drumuri ce pornea de la km 0, numit si de aur, situat chiar in forumul roman, spre toate colturile imperiului. Construite din materiale aflate la fata locului drumurile strabateau ca niste raze muntii, dealurile si apele pana in cele mai indepartate provincii, constituindu-se intr-un sistem strategic util ce usura deplasarea dint-un loc in altul servind interesului militar, economic si administrativ. Reteaua s-a extins progresiv incepand cu anii 450-400 i.Hr., cand drumeagurile au fost inlocuite cu calea, adica via in latina, primele numindu-se via Latina, via Flaminia, via Narbone, via Appia, via Valeriana, via Aemilia, via Domitia s.a.

~n construtia drumurilor, romanii se inspira in ce priveste stabilirea traseelor si fixarea straturilor de suport pentru pavajele de piatra de la italicii din Nord si de la etrusci, exceland in constructia podurilor ale caror urme se pot vedea si azi la Turnu Severin pe Dunare, la Alcantara (in araba inseamna pod) pe Tojo in Spania, la Semtu in Tunisia s.a. Soselele strategice erau construite de armata facand posibila trecerea artileriei timpului – baliste, catapulte – cat si a convoaielor grele cu provizii, si faceau legatura pe Rin, Dunare si Asia Mica. Desigur, mai existau si drumuri civile de interes mai mult sau mai putin local construite de diferiti antreprenori cu ajutorul populatiei locale supusa la corvezi. Sa nu uitam ca acest sistem de drumuri a favorizat decisiv raspandirea crestinismului in Imperiul Roman, usurand calatoriile Apostolilor, fara de care misiunea lor de evanghelizare nu ar fi fost posibila. Sunt cunoscute calatoriile Sf. Petru si Pavel la Roma, unde de altfel au si murit, primul pe la 66 d. Hr. rastignit cu capul in jos la cererea sa pentru ca nu se simtea vrednic sa moara in acelasi fel cum murise Iisus, iar Pavel prin 67 d.Hr., caruia i s-a taiat capul. Mai stiu ca Apostolul Ioan a fost exilat de imparatul Domitian pe insula Patmos situata langa Coasta de Apus a Asiei Mici, unde ar fi scris Apocalipsa, dupa care s-a intors la Efes, propovaduind bisericilor din Asia pana la moarte. Apoi Apostolul Andrei a predicat in Antiohia si Scitia, inclusiv in tinuturile dunarene, fiind rastignit pe o cruce sub forma X, cunoscuta noua sub numele lui. Tadeu, un alt Apostol ar fi propovaduit in Persia, Matia in Etiopia, Bartolomeu in India si Toma in Partia, posibil si in India. Dar niciunul dintre Apostoli nu se compara cu Sf. Pavel, mort si el la Roma in aceeasi perioada cu Petru, supranumit Apostolul Neamurilor, care a dus mesajul mantuirii la popoarele neevreiesti din Imperiul Roman si a eloaborat detaliile organizarii in bisericile crestine, calatorind neobosit in tot bazinul mediteranean din Antiohia pana la Roma si Spania. Lucrarea reputatului istoric clujean este importanta pentru noi romanii, deoarece demonstreaza cu argumente stiintifice indubitabile, locul ce-l ocupa provincia Dacia in cadrul Imperiului Roman si modul in care s-a realizat propagarea romanitatii pe aceste meleaguri, drumurile depasind limesul nordic, cum este si cazul drumului rutier Dej-Baia Mare, ce trecea pe un traseu mai putin cunoscut< Mesteacan – Boiu Mare – Buteasa – Berchezoaia, urmand pe langa Cetatea Chioarului culmea dintre Berchez si Remetea Cioarului spre Baia Mare prin Posta si Sacalaseni. Dincolo de latura strict documentara, autorul a facut prospectiuni topometrice si arheologice reconstituind trasee si legaturi rutiere cu referiri la infrastructura, suprastructura si principalele caracteristici tehnice ale drumurilor romane. Legat de acestea, interesante sunt referirile la mijloacele de transport si stabilimentele rutiere ce definesc fara tagada activitatea economica si sociala intensa pe teriotoriul Daciei romane. Despre importanta drumurilor romane in Dacia vorbesc si documentele ulterioare< scrieri, harti si relicve arheologice, s.a. dar mai cu seama toponimia ce a pastrat in constiinta locuitorilor de aici nume de locuri ce amintesc de vremurile trecute ca Valul lui Traian, Drumul lui Traian, Calea lui Traian, Drumul de Piatra, Drumul tarii etc.