Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Echipa a doua a Olimpiei face scorul etapei în “Elite”

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

oarSâmbătă și duminică s-a jucat cea de-a patra etapă din cadrul Ligii a IV-a “Elite”. O etapă în care nu s-au înregistrat prea mari suprize. Poate una ar fi cea de la Vetiș. După ce a bătut Orașu Nou în runda precedentă, Vetișul a remizat pe teren propriu în fața nou promovatei Cetate Ardud.

Un meci frumos am avut la Dorolț între Olimpia II și Voința Doba. Elevii lui Mircea Bolba au demonstrat că le curge ceva “sânge de fotbalist în vene”, antrenorul a demonstrat că se pricepe să-și strunească mânjii și așa că juniorii Olimpiei s-au impus la scor, 6-0. Numai că oaspeții au contestat dreptul de joc a lui Flaviu Ionescu, nepotul antrenorului de la Doba pe motiv că ar fi în stare de suspendare. Pe acest subiect, AS Voința ne-a trimis un comunicat de presă în care ne prezintă și extrase din regulament. Dar materialul fiind mult prea lung nu ne permitem să-l publicăm. Rămâne ca, Comisia de Disciplină să își spună în mod obiectiv cuvântul.

Someșul Oar continuă să conducă prima ligă din județul Satu Mare cu maxim de puncte. Are și un golaveraj de invidiat. Este echipa cu cele mai multe reușite, 21 la număr. Singura echipă fără puncte rămâne Moftinu Mare, iar partida dintre Luceafărul Decebal și Recolta Dorolț a fost amânată. Rezultate:
– Olimpia II – Doba 6-0
– Oar – Cămin 5-1
– Botiz – Beltiug 0-1
– Orașu Nou – Tășnad 4-1
– Vetiș – Ardud 2-2
– Moftinu Mare – Micula 0-3
– Decebal – Dorolț amânat

Urmează etapa a 5-a programată la sfârșitul acestei săptămâni, un duel interesant îl vom avea între Vetiș și Micula.

Picture 1

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns