
… la conferințele din seria Școala de bani începe școala, desfășurate în patru centre universitare din țară, în perioada octombrie-noiembrie 2023. Într-o lume economică complexă și în continuă schimbare, sunt esențiale abilitățile de adaptare dobândite în școală, spun oficialii, care poziționează școala drept un „mediu propice” pentru transdisciplinaritatea conceptelor financiare și a atitudinilor despre bani.
Școala de Bani și BCR au lansat în 2022 proiectul LifeLab, care, după ce a fost pilotat în două școli din sistemul de învățământ preuniversitar, este extins în anul școlar 2023-2024 în alte 4 județe.
La conferința de la București, care a avut loc la Academia de Studii Economice, profesorul de contabilitate Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, a subliniat importanța integrării educației financiare în cadrul disciplinelor școlare. Conform noii legi a învățământului preuniversitar (legea 198 din 2023), planurile-cadru și programele școlare vor cuprinde elemente de educație financiară, alături de educație pentru schimbări climatice, sănătate și educație juridică. Acest demers evidențiază rolul crucial al educației financiare în dezvoltarea competențelor transversale ale elevilor, a spus acesta.
„Vorbim de abordarea conceptului de educație financiară și transdisciplinar prin utilizarea acestor cunoștințe și la alte discipline. Mai nou, noua lege a învățământului preuniversitar legea 198 pe 2023, care a intrat în vigoare în 04/09/2023, la articolul 88, dacă nu mă înșel, prevede foarte clar faptul că planurile-cadru și programele școlare vor cuprinde elemente inclusiv ce țin de educație financiară, educație pentru schimbări climatice, educație pentru sănătate, educație juridică, inclusiv educație financiară. Practic toate programele, toate planurile-cadru care se vor elabora și se vor revizui în spiritul acestui articol de lege vor avea în vedere acest deziderat, acela de a include noțiuni u privire la educația financiară la diverse discipline”, a spus Lixandru.
Fii primul care comentează