Ziua Națională a României a fost marcată de elevii Colegiului Tehnic „Unio-Traian Vuia” prin diverse activități.
Astfel, joi, elevii claselor a IX-a A și a XI-a A, coordonați de dirigintele Roter Camelia și Oneț Mara au realizat prezentări power point despre porturile populare specifice fiecărei regiuni a țării. Cu acest prilej, elevii au surprins tradiţiile și obiceiurile poporului român precum și gastronomia tradițională.
Vineri, elevi din mai multe clase au pregătit un moment artistic. Activitatea a fost deschisă de directorul dr. Popescu Vlaicu, care a afirmat că Marea Unire din 1918 a fost și va rămâne pagina sublimă a istoriei românești. ”Unirea Transilvaniei cu România, de la 1 Decembrie 1918, reprezintă evenimentul principal al istoriei României și totodată realizarea unui deziderat al locuitorilor granițelor vechii Dacii. Aniversăm cu respect în fiecare an Ziua Națională a României la 1 Decembrie, prilej de rememorare a jertfei înaintașilor și a luptei pentru constituirea Statului național român. Tinerii nu prea știu ce sărbătoresc, cei mai în vârstă visează la vremuri apuse, iar mulți folosesc ziua liberă pentru a-și rezolva din problemele restante din cauza serviciului”.
După cuvintele frumoase adresate de director elevilor și cadrelor didactice prezente, elevul Varga Cristian din clasa a XII-a A a prezentat semnificația acestei zile, artizanii Marii Uniri, imnurile țării de-a lungul timpului și alte lucruri importante despre ziua noastră, a românilor de pretutindeni. Elevii au cântat melodii patriotice: ”Noi suntem români”, ”Așa-i românul” și ”Treceți batalioane române Carpații” și au recitat poezii care surprind spiritul acestei sărbători. Elevii au fost pregătiți de profesoarele Moldovan Claudia și Dragomir Corina.
Fii primul care comentează