Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Elevii de la Şcoala Sărăuad studiază limba rromani

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

10110Zilele trecute am fost la Structura Sărăuad a Şcolii Gimnaziale Tăşnad (de care îi desparte circa 3-4 kilometri), unde am stat de vorbă cu Ioan Filip, profesor de limba rromani.

De la interlocutor am aflat că în şcoală sunt 128 de copii (inclusive cei de grădiniţă). Din cele opt clase, plus clasa pregătitoare, nu sunt elevi în clasa a III-a, iar clasele a VI-a şi a VIII-a funcţionează simultan. Ioan Filip, de etnie română, a fost ofiţer de radiolocaţie, după care şi-a echivalat studiile şi a urmat un modul pedagogic şi a devenit dascăl, alături de soţia sa, învăţătoare în aceeaşi şcoală.

Accesarea unui proiect Phare

“În anul 2007, am accesat un proiect din programul Phare pentru grupuri dezavantajate. În cadrul acelui proiect, a fost modernizată clădirea şcolii, am desfăşurat diferite activităţi, între care şi introducerea studiului limbii rromani în şcoala noastră, studiul istoriei minorităţii rrome. Tot cu acest prilej, am participat la cursuri de limba rromani la Costineşti”, ne spune Ioan Filip.
Interlocutorul ne-a arătat mai multe manual de limba rromani şi este de părere că şcolarii s-au integrat destul de bine în colectivul claselor.

Mediator şcolar

De asemenea, Şcoala Sărăuad mai are şi un mediator şcolar de etnie rromă, în persoana Eugeniei Mezei, de la care am aflat că ponderea copiilor rromi în şcoală este de circa 75%. De la ea am aflat că majoritatea familiilor, circa 400, de rromi locuiesc grupaţi într-o parte a satului şi că principal sursă de venit a lor sunt ajutoarele sociale. Între ei, vorbesc limba rromani, dar cu românii vorbesc româneşte. Rromii de aici nu au alte surse permanente de venit, în schimb participă la munci agricole ocazionale cum ar fi culesul recoltelor, sau la pădure. În ceea ce priveşte copiii, după absolvirea ciclului gimnazial în Sărăuad, cu toţii continuă cursurile Liceului Tehnologic Tăşnad în clase de filologie, mate-info sau în clase de profesională. Abandon şcolar nu se înregistrează, un rol stimulator avându-l şi programele de alimentaţie cornul, laptele şi merele. Din păcate, după absolvirea liceului sau a claselor de profesională, tinerii intră de-a dreptul în şomaj întrucât în zonă nu-şi găsesc slujbe, cu câteva excepţii de angajaţi la firmele Comtim Carei şi Someta Tăşnad.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

1 comentariu

  1. Pt. integrarea tiganilor in societate este necesar in primul rand de invatamant in limba tiganeasca de la gradinita pana la facultate !. Trebe pus accent pe pregatirea lor profesionala deoarece viitorul tarii se afla in mainile lor ! (peste 50 de ani majoritatea populatiei tarii vor reprezenta tiganii ! ,iar presedintele va fi:” Bulibasul”).

Lasă un răspuns