Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Elevii participanţi la Tabăra de creaţie organizată la Călineşti-Oaş şi-au expus lucrările la Muzeu

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ei studiază la Liceul de Artă “Aurel Popp” şi au beneficiat de susţinerea financiară a Clubului Rotary

Câţiva dintre eleivi participanţi la tabără
Câţiva dintre eleivi participanţi la tabără

    O expoziţie cu lucrări cum nu se poate mai proaspete şi-a deschis porţile ieri în galeria din stânga de la parterul Muzeului de Artă. Evenimentul reuneşte lucrări născute la sfârşitul lunii iunie în Tabăra de creaţie a elevilor Liceului de Artă “Aurel Popp”, găzduită de Călineşti-Oaş.

Cunoscând decorul din preajma lacului din zonă, nu ne-a mirat prea tare faptul că verdele este, de departe, culoarea dominantă a exponatelor. Redat cu fidelitate în fotografiile artistice, amplificat şi învestit cu valenţele sufleteşti ale autorului în picturi, acest verde crud estival domină cele douâ săli ale expoziţiei şi emană prospeţime. Dar nu avem de-a face doar cu peisaje. Ochiul atent al tinerilor artişti în devenire s-a oprit şi asupra caselor rustice, uneori pe detalii de natură mecanică, şi nu lipsesc din oferta lor nici câteva portrete minuţios lucrate.

Au luat parte la tabăra din a treia decadă a lunii iunie aproape 30 de elevi ce au încheiat clasele IX-XI, însoţiţi de profesoarele Lola Scripor şi Gabriella Kiraly, care expun şi ele câte o lucrare alături de cele ale copiilor. Nu ne-a fost prezentată o listă a numelor expozanţilor, dar am remarcat că laureata din acest an a Olimpiadei Naţionale de Arte Vizuale la capitolul pictură, Gabriella Leonte, expune câteva pânze pline de acuitate şi cu trăsături sigure de penel, iar Melissa Ruba are un singur tablou, dar remarcabil. Dintre numele care ne-au reţinut atenţia amintim pe Evelyn Balintfi, Imola Aciu, Larisa Haraseniuc, Henrietta Horvath, Claudia Cotună ş.a. De altfel, aproape toate lucrările din expoziţie sunt semnate de fete.

Au cuvântat la vernisaj directorii Muzeului, Liceului de Artă, profesorii implicaţi şi reprezentanţii Clubului Rotary, care a finanţat tabăra din fondurile strânse cu ocazia concertului celebrului violonist Alexandru Tomescu. A cântat la pian mica, talentata şi pasionata Izabela Voropciuc.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns