Asculta acest articol
La 3 februarie 1870, Emanoil Gojdu, avocat și om politic de origine aromână, s-a stins din viață la Budapesta, lăsând în urma sa o moștenire impresionantă, marcată de dăruirea averii sale pentru susținerea celor ce urmau să devină academicieni, inventatori și istorici.
Născut pe 9 februarie 1802 în Oradea, în Imperiul Habsburgic, Gojdu a fost un avocat de succes și un luptător neobosit pentru drepturile românilor din Transilvania și Ungaria. Familia sa provenea din Moscopole, iar casa în care s-a născut poate fi admirată și astăzi în Oradea, aproape de Biserica cu Lună. Studiile sale au început în orașul natal, continuând la Academiile de Drept din Oradea, Pojon și Budapesta. A obținut diploma de avocat în capitala ungară, iar ulterior a devenit și notar cambial.
După stabilirea sa la Budapesta, Gojdu a deschis un birou de avocatură și un birou notarial, activități care i-au adus faimă și o avere considerabilă. În 1832, a început să-și construiască un imperiu imobiliar, achiziționând o casă pe strada Kiraly din Budapesta și dezvoltând ulterior o serie de imobile.
În 1869, cu câteva luni înainte de moartea sa, Gojdu a întocmit un testament în care și-a lăsat întreaga avere națiunii române ortodoxe din Transilvania și Ungaria. Acesta a pus bazele „Fundației Gojdu”, care a fost creată pentru a sprijini tinerii români talentați, oferindu-le burse pentru studii superioare.
Beneficiarii Fundației au fost, în principal, academicieni, inventatori și istorici, iar bursele erau acordate în funcție de nevoile financiare și performanțele școlare ale tinerilor. Un criteriu important era ca beneficiarii să rămână fideli națiunii și bisericii lor, iar bursa putea fi anulată în cazul în care aceștia nu respectau aceste condiții.
Mulți dintre bursierii Fundației Gojdu au ajuns să studieze la universități renumite din Europa și au avut o contribuție semnificativă la dezvoltarea științei și culturii românești. De-a lungul decadelor, peste 3.000 de studenți români din Transilvania și Ungaria au beneficiat de ajutoarele financiare ale Fundației, iar unii dintre aceștia au devenit personalități importante, cum ar fi Victor Babeș, Ioan Zaicu, Octavian Goga și Aurel Vlad.
În ciuda prevederilor clare din testamentul său, care reglementau funcționarea Fundației, Gojdu nu a putut prevedea schimbările politice din Europa. După Primul Război Mondial, fondurile Fundației au fost blocate de autoritățile ungare, iar sediul Fundației s-a mutat în România, la Mitropolia Ardealului. După 1920, patrimoniul Fundației a rămas aproape în întregime în Ungaria. Acordul dintre România și Ungaria din 1937, care prevedea restituirea patrimoniului, nu a fost aplicat din cauza izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, iar în 1952, guvernul comunist din Ungaria a naționalizat acest patrimoniu.
Fundația a fost reînființată în 1996, dar, după negocieri între guvernele României și Ungariei, în 2005 a fost semnat un acord prin care patrimoniul Fundației Gojdu a fost pierdut definitiv. Acordul a fost criticat de mulți, fiind considerat o încălcare a dorințelor lui Emanoil Gojdu din testamentul său.
Astăzi, Fundația Gojdu, estimată la o valoare de peste un miliard de dolari, rămâne una dintre cele mai mari comori pierdute ale României, alături de Tezaurul de la Moscova. Moștenirea spirituală și materială lăsată de Gojdu este o dovadă a devotamentului său față de națiunea română, însă visul marelui avocat pare acum distrus.
Fii primul care comentează