Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Epava avionului prăbuşit, tăiată şi transportată cu tractoarele localnicilor

Resturile avionului vor fi analizate de experţi
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Resturile avionului vor fi analizate de experţi
Resturile avionului vor fi analizate de experţi

Epava avionului prăbuşit în Munţii Apuseni a fost tăiată în bucăţi şi transportată, în tractoarele localnicilor, către centrul comunei Horea, unde va fi păzită de jandarmi până în momentul în care va fi dusă într-un loc în care poate fi studiată de către anchetatori.

Secretarul comunei Horea, judeţul Alba, Corneliu Olar, a declarat, miercuri seară, corespondentului Mediafax că epava avionului care s-a prăbuşit în urmă cu două zile în Apuseni a fost tăiată şi încărcată în mai multe tractoare, la operaţiune participând reprezentanţii Primăriei şi localnici.

Olar a afirmat că resturile avionului au fost încărcate în tractoare ş coborâte de la locul producerii accidentului până în centrul comunei Horea, traseu care are aproximativ 10 – 12 kilometri şi este extrem de dificil.

Procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, declara, marţi seară, că în urma anchetei desfăşurate la locul accidentului aviatic au fost ridicate probe care urmează să fie supuse expertizei, iar epava va fi păzită până când va putea fi transportată într-un loc special pentru a fi studiată.

Întrebat dacă printre probele ridicate se află şi cutia neagră, procurorul a răspuns că acest avion nu avea cutie neagră, ci doar alte aparate de bord care vor fi examinate de către anchetatori.

Întrebat de ce va dura câteva luni ancheta, Lazăr răspundea că aşa se procedează în cazul anchetelor cu catastrofe aeronautice.

 

Salvamont Cluj: Ni s-a refuzat ajutorul

Şeful de formaţie din cadrul Salvamont Cluj, Vasile Cipcigan, afirmă că cei care coordonau Centrul de comandă au refuzat ajutorul salvamontiştilor, deşi aceştia aveau dotări, inclusiv saci de dormit şi tărgi, în timp ce victimele erau coborâte de săteni pe tărgi improvizate.

Potrivit sursei citate, Centrul de comandă era coordonat de mai multe persoane, printre care reprezentanţi ai ISU din Cluj, Alba şi Bihor, dar şi prefecţii acestor judeţe.

“Când am ajuns acolo, la Crucea Iancului, ni s-a spus că «s-au găsit» (răniţii – n.r.) în zona în care o bănuiam şi noi, ne-am îndreptat de urgenţă acolo. Când am ajuns în comuna Horea, ni s-a spus că nu au nevoie de noi. Le-am spus foarte clar, chiar eu am făcut inventarul echipamentului, aveam cinci maşini de teren şi aveam şapte tărgi la noi. Le-am spus foarte clar: «Domnule, avem şapte tărgi, avem saci de dormit, putem interveni», dar ne-au spus «Nu avem nevoie, cei de sus, aşa ni s-a spus. Cei de sus au spus că nu au nevoie de noi, cei de sus geografic vorbind, au spus că nu au nevoie de voi, se descurcă cu ce au». «Ok, mulţumim», am spus şi ne-am retras”, a spus Cipcigan.

La rândul său, şeful Serviciului Salvamont Cluj, Gheorghe Frăţilă, prezent în aceeaşi conferinţă de presă, a spus că regretă că a ascultat indicaţiile Centrului de comandă şi nu a acţionat pe cont propriu.

Tot miercuri, Gheorghe Trif, localnicul ajuns primul la locul accidentului aviatic, a povestit că prima echipă de salvatori cu care s-au întâlnit venise fără niciun fel de echipament de prim-ajutor: “Au venit cu mâinile în buzunar. Nu aveau targă, aveau doar casca pe cap. Când a văzut domnul doctor Zamfir, a spus – e citat – «Eu sunt medic, domnişoară, sunt doctorul Zamfir. Nu aşa se procedează!»”, a relatat Trif.

 

Şef SMURD Bihor: Pilotul şi studenta nu ar fi supravieţuit

Şeful SMURD Bihor, medicul Beres Zsolt, primul care a evaluat răniţii accidentului aviatic din Apuseni, a declarat corespondentului Mediafax că în opinia sa, “pilotul şi studenta care au murit nu ar fi supravieţuit nici dacă salvatorii ar fi ajuns la ei în 30 de minute” de la accident.

“De când am participat la acea operaţiune, sunt obosit de hărmălaia mediatică, să aud că pilotul şi studenta din avion au murit de hipotermie pentru că nu s-a ajuns la timp la locul prăbuşirii. Eu nu am făcut autopsia, dar judecând clinic şi ţinând cont şi de experienţa mea de salvator montan şi speo, nu cred că pilotul şi studenta care au murit ar fi supravieţuit nici dacă salvatorii ar fi ajuns la ei în 30 de minute” , a declarat medicul Beres Zsolt, şeful UPU a Spitalului Clinic Judeţean din Oradea şi al SMURD Bihor, coordonatorul în teren al primelor operaţiuni de evaluare a stării de sănătate a supravieţuitorilor accidentului aviatic din Munţii Apuseni.

 

Două tinere paramedic voluntar la SMURD, primele ajunse la răniţi

Două tinere paramedic voluntar la SMURD Cluj au fost primele care au ajuns la răniţii din Apuseni, după ore întregi prin zăpadă şi cu un rucsac de 18 kilograme. Le-a impresionat tenacitatea localnicilor, “mânaţi doar de dorinţa de a ajunge la răniţi”, fără să se plângă de frig sau oboseală.

Cele două tinere paramedic voluntar la SMURD Cluj au încercat să o resusciteze pe studenta din avion aflată în stop cardio-respirator şi au evaluat starea de sănătate a celorlalte victime.

“Am fost primii şi singurii medici care am ajuns la răniţi”

În cursul intervenţiei, fetele de la SMURD Cluj au fost impresionate de localnicii din Apuseni, care nu s-au plâns o clipă că sunt obosiţi, că le e frig, că sunt uzi din cauza zăpezii.

“N-o să uit în viaţa mea afirmaţia lor: ieşim să ne căutăm o vacă şi n-o să ieşim să căutăm şapte oameni? Erau mânaţi numai de dorinţa de a ajunge la răniţi, să îi ajute să le fie bine, nu s-au oprit din căutări, erau în bluze, în blugi, în pantofi şi nu s-au oprit din căutări până nu au văzut ultima victimă în maşinile de off road, nu au spus că sunt obosiţi, că le e frig, că sunt uzi”, spune una dintre tinere, amintind şi cum un sătean a ajutat-o pe colega sa să îi facă o injecţie cu adrenalină rezidentei aflate în stop cardio-respirator.

 

Ancheta din Apuseni, estimată să dureze câteva luni

Procurorii estimează că ancheta în cazul accidentului din Apuseni va dura câteva luni. În cazul unui alt accident aviatic în care a fost implicat un echipaj medical SMURD, petrecut în 2006, la Iaşi, ancheta a durat peste cinci ani, prelungindu-se ca urmare a analizării amănunţite a cutiilor negre.

În 9 ianuarie 2006, la Iaşi, un elicopter SMURD în care se aflau doctorul Liliana Puiu, asistenta Mioara Hăuţă, pilotul Valentin Stănescu şi copilotul Augustin Toma s-a prăbuşit în timpul unui zbor de încălzire, în apropierea aeroportului ieşean, toţi cei patru ocupanţi ai aparatului de zbor pierzându-şi viaţa, iar ancheta în acest caz a durat mai bine de cinci ani. Acest tip de zbor se efectua zilnic înaintea începerii misiunilor, pentru verificare, iar prezenţa întregului echipaj, atât tehnic, cât şi medical, era obligatorie.

După cinci ani şi trei luni de investigaţii, anchetatorii au stabilit că motivul prăbuşirii aparatului a fost “dezorientarea spaţială a piloţilor, într-un spaţiu fără repere”, procurorii Parchetului Militar Tribunalului Militar din Iaşi dispunând, în 7 martie 2011, neînceperea urmăririi penale în acest caz.

 

 

Postare ( Sablon)

2 comentarii

  1. Pana si muntii au incercat sa dea o mana de ajutor si le-a spus taranilor de grosimea zapezii, le-a spus de brazi si le-a transmis un zgomot. Cand ai un serviciu de cautare, acesta trebuie condus de cineva care stie sa asculte muntii, oamenii, institutiile, balizele, radarele, pasarile, etc. Fiecare detaliu trebuie luat in seama, nu te poti baza numai pe aparate iar in cazul acesta un scolar bine instruit ar fi facut repede diferenta dintre gradele centezimale si hexazecimale pe care le-a dat doctorul Zamfir.

  2. Saraca epava, ea totusi si-a sacrificat fuselajul sa-i salveze pe cei din ea. Acum e hacuita fara mila si urmeaza sa fie expusa asa desfacuta ochilor unor nesimtiti. Macar sa fi fost la fata locului sa o vada cum si-a dat obstescul sfarsit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*