Asculta acest articolNu imi pun problema de a ne compara cu altii, de care ne despart, prin firea lucrurilor, destule. Ceea ce ma framanta, venind din pregatirea, din experienta mea de pana acum, din convingeri cristalizate in timp, priveste nevoia de a ne compara cu noi insine, cautand a determina acel drum de mers ce ni se potriveste si la care ne obliga propriile interese, disponibilitati de resurse si inteligenta de care ne-am dovedit in stare, grila de start a cursei in care suntem antrenati prin apartenenta noastra la asocieri regionale de gabarit inalt. S-a intamplat la noi ce stim ca s-a intamplat. Respingerea ideologica a toate prin cate am trecut in jumatatea de secol pe care o stim prea bine a incurajat si o atitudine furioasa, de negare in integrum a lucrurilor pe care cu banii nostri si cu gandirea noastra le reusisem, de bine de rau. Valorificam, dupa aprecierea expertilor in materie ce ni se potrivea si reuseam unele lucruri de incontestabil succes. In valorificarea materiilor prime, in pregatirea fortei de munca, in iesiri la export. Departe de mine gandul de a ma lasa furat de romante ieftine venind dinspre acel trecut pe care am convenit sa-l abandonam, pentru a ne putea aseza in rand cu acea parte a Planetei care in batalia dintre ideologii a avut castig de cauza. Ce vreau sa spun priveste un alt aspect al problemei si nu ma sfiesc s-o spun cu voce tare. Facem rau ca imbratisam de ani si ani drept doctrina a existentei mentalitatea “Fiarelor vechi”, obligand sa privim in pamant si cand este si cand nu este cazul. Oricat de apasatoare se dovedesc straiele existentei in ziua de azi, mi se pare o datorie ca parte din timpul nostru sa fie afectat gandurilor privind ziua de maine. Nu cred ca se arata cineva dispus sa recheme teorii precum necesitatea “dezvoltarii industriei grele, cu pivotul sau, industria constructoare de masini”. Dar nici sa luam in ras sectoare intregi ale societatii unde au functionat largi grupuri de meseriasi ai acestei tari, doar pentru ca este la moda sa divortam de trecut, si asta cat mai vehement, daca nu de-a dreptul grobian. Sunt prin pregatire inginer miner si cititorii mei stiu asta, dar nu voi ajunge, va asigur, niciodata in situatia de a-mi batjocori dascalii, indemnat de constatarea ca sectorul pentru care ei m-au instruit nu mai valoreaza in societatea de azi nici cat o ceapa degerata. M-am mobilizat in continuare sa invat, am abordat studii de doctorat, am trecut examene si tin sa ma alatur celor ce se incapataneaza sa vada in repozitionarea corecta a industriei romanesti intr-un ambient foarte departe de ceea ce stiam. Nu este un secret ca dezindustrializarea Romaniei se dovedeste un fapt. Nu suntem straini de dramele provocate prin aplatizarea pana la anulare a unor intregi zone industriale. Dar ce punem in loc? Nu sunt nici in acord cu cei ce se cred si ne cred in situatii fara iesire.Traim intr-un context nou prin apartenenta la Uniunea Europeana, avem la indemana situatii critice prin care au trecut si altii. Exista mecanisme in masura sa sprijine mersul nostru spre viitor. Dar cine mai bine decat noi ar putea sesiza ce din ce am facut este de pastrat, ce din ce am gresit trebuie de urgenta extirpat si mai ales ce din toate cate se pot face pot fi adjudecate, asumate, aplicate, valorificate? Este, inainte de orice, datoria noastra. Industrializarea a jucat de la aparitia ei un rol determinant in istoria civilizatiei umane. Sa dam o sansa sa faca acest lucru si in cazul tarii noastre. Promit sa mai revin asupra acestui subiect.
Nicolae Bud
Fii primul care comentează