Asculta acest articol
Blanche Monnier, cunoscută și ca „Sechestrata din Poitiers”, a devenit simbolul uneia dintre cele mai tulburătoare povești din istoria Franței. Născută în 1849 într-o familie aristocrată, Blanche a fost închisă timp de 25 de ani în podul casei sale, ca pedeapsă pentru că s-a îndrăgostit de un bărbat „nepotrivit” din punctul de vedere al familiei – un avocat modest.
În 1874, la doar 25 de ani, Blanche a decis să se căsătorească cu alesul inimii sale. Însă mama sa, Louise Monnier, a considerat că o asemenea uniune ar ruina reputația familiei. Refuzul tinerei de a renunța la dragoste a determinat-o pe mamă, cu complicitatea fiului, Marcel, să o închidă în podul casei din Poitiers. A fost începutul unei izolări cumplite care a durat un sfert de secol.
Anii au trecut, iar familia Monnier a continuat să ducă o viață aparent normală. Susțineau că Blanche a părăsit orașul, iar lumea i-a uitat treptat dispariția. Totul a ieșit la iveală în 1901, când procurorul Parisului a primit o scrisoare anonimă:
„O femeie trăiește de 25 de ani în mizerie totală, închisă în casa familiei Monnier.”
Poliția a descins imediat la reședință și a făcut o descoperire macabră: într-o cameră întunecată și infestată, au găsit-o pe Blanche, scheletică, murdară, complet izolată de lume și lipsită de îngrijire umană.
Blanche Monnier cântărea doar 23 de kilograme. Era acoperită cu fecale, hrănită cu resturi, trăind în beznă și abandon. Martorii au descris condițiile ca fiind inumane – patul era o saltea de paie putrezită, iar mirosul era atât de greu încât anchetatorii nu au putut rămâne prea mult în încăpere.
După descoperirea șocantă, Blanche a fost dusă la spital, unde, spre surprinderea medicilor, era lucidă. Mama ei a murit la două săptămâni de la arestare, în urma unui atac de cord. Fratele, Marcel, a fost arestat și condamnat inițial, dar a fost ulterior achitat, întrucât legea vremii nu sancționa lipsa intervenției în astfel de cazuri.
Chiar dacă a fost eliberată, Blanche Monnier nu a mai putut duce o viață normală. A fost internată într-un sanatoriu din Bois, unde a rămas până la moartea sa, în 1913, la vârsta de 64 de ani.
Povestea ei a rămas în istorie ca un simbol al cruzimii în numele onoarei și al suferinței ascunse în spatele zidurilor respectabilității.
Fii primul care comentează