

Vineri, 18 ianuarie, Anda Mihael Proşa – prim procuror al Parchetului Carei a convocat o conferinţă de presă, la care a participat şi procurorul Sorin Daniel Peteringhe. Fiecare procuror a avut de soluţionat peste 1.200 de cauze.
Prim procurorul de la Carei a subliniat faptul că în cursul anului abia încheiat, Parchetul şi-a desfăşurat activitatea cu o schemă de 4 procurori, completată în proporţie de 75%, ceea ce înseamnă că ar fi necesar cel puţin încă unul.
Din datele prezentate în conferinţa de presă rezultă că în perioada 1 martie – 1 iulie 2012, activitatea Parchetului Carei a fost susţinută de doi procurori ca efect al delegării unuia din procurorii careieni la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
În prezent Parchetul Carei funcţionează cu procurori tineri şi foarte tineri. Media de vârstă este de 35 de ani. Încărcătura pe procuror a fost una mare, de aproximativ 1.264 de cazuri.
Volumul de activitate este relativ constant
În ceea ce priveşte volumul de activitate al unităţii în anul 2012, se cuvine subliniat faptul că au fost înregistrate 3.792 de cauze , faţă de 3.790 în anul precedent. Se poate constata o creştere nesemnificativă a volumului de activitate. Au fost înregistrate 1.550 de dosare penale, fiind soluţionate 1.348. Indicele de operativitate fiind de 86%.
Mai multe citiţi în ediţia tipărită disponibilă la chioşcurile de ziare sau în ediţia electronică (abonament pdf).
Fii primul care comentează