Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Găinile din satul Gliganu de Sus prevestesc un papă negru

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Nostradamus
Nostradamus

Retragerea Papei Benedict al XVI-lea şi speculaţiile privind numirea unui papă negru confirmă una din profeţiile Sfîntului Malachia (născut în Irlanda, în anul 1094), care prevestea că în 2013 Papa va muri sau va fi îndepărtat, iar următorul papă va fi negru. Şi Nostradamus a prezis că un papă negru va fi ultimul înaintea Apocalipsei Favoritul principal la scaunul papal este ghanezul Peter Turkson – arată curier.ro, într-un material publicat la două zile după declaraţia de retragere a Sfântului Părinte

După ce Papa Benedict al XVI-lea şi-a anunţat oficial retragerea programată pe 28 februarie, au început speculaţiile privind urmaşul său. Doi cardinali africani se numără printre favoriţi, însă Biserica Catolică şi-ar putea dori un conducător italian. Cardinalul Peter Turkson, originar din Ghana, şi nigerianul Francis Arinze, ambii de culoare, s-ar afla pe lista scurtă pentru Sfîntul Scaun.

Retragerea papei şi eventuala numire a unui succesor negru vin după ce, la sfîrşitul săptămînii trecute, în ograda unui cetăţean din satul Gliganu de Sus, din comuna Rociu (judeţul Argeş), o găină a făcut ouă negre. Preoţii ne-au spus că acest fapt neobişnuit poate fi un semn divin şi un avertisment pentru omenire. Ouăle negre prevestesc numirea unui papă de aceeaşi culoare, dar ar putea fi şi un semn al apropierii Apocalipsei!

Retragerea papei şi speculaţiile privind numirea unui succesor negru confirmă una din profeţiile Sfîntului Malachia, care prevestea că, în acest an, papa va muri sau va fi îndepărtat, iar următorul papă va fi negru. Iată cum sună această profeţie: După Papa Benedict, va fi numit ultimul papă, Petru Romanul.

Catrenele lui Nostradamus, aceeaşi prezicere

În catrenele sale, Nostradamus susţine că, pînă în 2016, toţi oamenii vor muri, iar în Europa va apărea un „arc satanic al furiei“, o maşină a timpului, acest „arc sat­nic“ putînd fi Marele Accelerator de Particule de la Geneva (Large Hadron Collider – LHC) sau rachetele balistice. Cea mai faimoasă profeţie atribuită Sfîntului Malachia este cea cu privire la papi. Potrivit unui manuscris al său, descoperit în 1590, în arhivele romane, după Papa Benedict al XVI-lea, ultimul papă va fi „Petrus Romanus“ (Petru Romanul), pentru că în timpul domniei sale va veni sfîrşitul: „În timpul persecuţiei finale a Sfintei Biserici Romane, va domni Petrus Romanus (Petru Romanul), care-şi va hrăni credincioşii în mijlocul multor suferinţe.

După aceea, cetatea celor şapte coline va fi distrusă şi temutul judecător va judeca poporul său. Alegerea unui papă de culoare ar reflecta creşterea puterii Bisericii Catolice în ţările în curs de dezvoltare, însă ar putea înfuria mai multe state europene, scrie presa internaţională. Alţi doi candidaţi din afara Europei ar fi cardinalul argentinian Odilo Scherer şi canadianul Marc Ouellet. Mulţi consideră că viitorul papă ar trebui să vină din America Latină, unde catolicismul este religia dominantă, sau din Africa, unde numărul de adepţi este în continuă creştere.

(…)

Printre cardinalii favoriţi la a deveni al 266 papă din istoria Bisericii Romano-Catolice, se numără:

Ghanezul Peter Turkson: are 65 de ani şi a fost numit cardinal de către Papa Ioan-Paul al II-lea. (…)

Nigerianul Francis Arinze are 79 de ani şi este, din 2005, episcop cardinal de Vellentri-Segni. (…)

Americanul Timothy Michael Dolan – Arhiepiscopul de New York, numit cardinal de Papa Benedict al XVI-lea, în 2012. Are 63 de ani şi vine din curentul catolic conservator din care provin şi Papa Benedict şi Papa Ioan-Paul al II-lea. (…)

Italianul Angelo Bagnasco: are 70 de ani şi este Arhiepiscop de Genoa. (…)

Canadianul Marc Ouellet: are 69 de ani şi conduce Congregaţia Episcopilor. A fost Arhie­piscop de Quebec şi numit cardi­nal, în 2003, de Ioan-Paul al II-lea. (…) – arată sursa citată.

 

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Sigla Informatia Zilei

HOROSCOP

Asculta acest articol HOROSCOP Informația Zilei 27.08 Ne aflăm în zodia FECIOARĂ

Sigla Informatia Zilei

HOROSCOP

Asculta acest articol HOROSCOP Informatia Zilei 08.02 Ne aflam in zodia VĂRSĂTOR

Sigla Informatia Zilei

HOROSCOP

Asculta acest articol HOROSCOP Informaţia Zilei 05.04 Ne aflăm în zodia BERBEC