
…devenind faimos pentru realizarea documentarului “Apa are memorie” pe care îl puteți urmări și aici: Experimentele lui demonstrează că gândurile umane pot modifica structura apei, adică pot sfinți sau îmbolnăvi apa. Având în vedere că omul e constituit din peste 70% apă, ne mai putem permite să avem gânduri sau intenții negative?
Prin experimentul cu orezul, lansat de Masaru Emoto, s-a plasat orez fiert în două recipiente, pe unul a scris “multumesc” și pe celălalt “prostule”, după care a instruit copiii să rostească aceste denumiri spre fiecare recipient în parte. După 30 de zile, orezul din recipientul căruia i s-au direcționat gânduri pozitive nu s-a modificat, în timp ce celalalt conținea orez putrezit și stricat.
Fii primul care comentează