Componenții Generației de Aur ar fi vrut să joace acest ultim lor meci în fața suporterilor români purtând pe piept sigla FRF, care au făcut inconfundabile tricourile de la World Cup 94. Dorința lor nu vafi împlinită. De ce? Dintr-un motiv bizar. Pe motive care ar fi putut fi ușor înlăturate, Răzvan Burleanu și asociații lui au refuzat dorința tricolorilor.
Pentru edificare, vă redăm mai jos comunicatul Federației.
”La data de 9 ianuarie 2024, domnul Gheorghe Popescu a solicitat dreptul de a folosi vechea siglă a FRF. După analiza cadrului legal și contractual în care FRF își desfășoară activitatea, răspunsul FRF către domnul Gheorghe Popescu a fost transmis în data de 15 ianuarie 2024. În răspuns s-a transmis următoarele:
Sigla FRF utilizată pe echipamentul de joc în cadrul jocurilor contând pentru turneul final al FIFA World Cup 1994 reprezintă o marcă înregistrată FRF. Prin urmare, pentru a se putea exprima acordul de utilizare a acesteia de către o terță parte, precum și limitele acestei utilizări, era necesar a se comunica persoana (fizică sau juridică) organizatoare a evenimentului, urmând a se încheia un contract de cesiune temporară a mărcii cu aceasta.
Totodată, i s-a transmis domnului Popescu faptul că FRF nu poate accepta utilizarea siglei împreună cu denumiri, sigle, mărci, reprezentări grafice etc ale unor terțe persoane juridice, parteneri comerciali sau sponsori ai evenimentului, FRF nefiind implicată în organizare, pentru a evita astfel un conflict de brand cu actualii sponsori și parteneri comerciali ai FRF și ai Echipei naționale a României.
Domnul Gheorghe Popescu nu a mai revenit cu precizările solicitate, aceasta fiind singura comunicare avută pe acest subiect între FRF și domnul Popescu”.
În replică, GiCă Popescu, fostul căpitan al tricolorilor a declarat: ”Nu am avut acceptul FRF să folosim la acest eveniment sigla din 1994 la acest eveniment Doar fără sponsor pe tricou, ceea ce nu puteam accepta”, a declarat Gică Popescu.
În această situație, fostul mare internațional a depus o cerere la OSIM pentru înregistrarea a trei sigle sub marca „Generația de Aur România ’94”. Una dintre acestea seamănă notabil cu logo-ul din 1994.
CITEȘTE ȘI:
Fii primul care comentează