Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Germania reintroduce temporar controale la frontiera cu Austria

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Refugiati la granita
Refugiati la granita

Ministerul german de Interne a dispus introducerea de controale temporare la frontiera cu Austria, conform reglementărilor Schengen pentru cazuri de urgenţă, după măsuri similare adoptate la graniţa austriaco-ungară.

UPDATE: Austria trimite soldaţi la graniţa cu Ungaria, pentru a controla afluxul de refugiaţi.

UPDATE: Germania a trimis 2.100 agenți de poliție pentru a controla frontierele cu Austria

UPDATE: Austria și Slovacia reintroduc temporar controalele la frontieră.

UPDATE: Polonia, pregătită să reintroducă la rândul său controalele la frontieră.

Ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, a declarat că refugiaţii nu vor putea alege ţările-gazdă şi a îndemnat celelalte state europene să intensifice eforturile de solidaritate în criza imigranţilor.

Germania a avut şi în luna mai controale temporare la frontiera cu Austria. Conform Acordului Schengen, în situaţii excepţionale, ţările pot introduce, temporar, controale la frontierele din cadrul spaţiului comun de liberă circulaţie. Berlinul a argumentat că măsurile temporare de control sunt prevăzute în Articolul 23(1) al Regulamentului CE 562/2006 privind administrarea Spaţiului Schengen, relatează Mediafax.

“În situaţii de ameninţări grave la adresa ordinii publice sau riscuri privind securitatea internă, un stat membru Schengen poate reintroduce controale la frontiera internă pentru cel mult 30 de zile sau pe durata previzibilă a riscului la adresa ordinii publice dacă perioada depăşeşte 30 de zile”, se arată în Articolul 23(1) al Regulamentului CE 562/2006 privind funcţionarea Schengen.

La rândul său, Austria a anunţat că, temporar, nu mai există curse feroviare spre Germania.

Peste 13.000 de imigranţi au sosit sâmbătă în oraşul german Munchen, iar autorităţile au estimat că numărul total pentru sâmbătă şi duminică va fi de circa 40.000 de imigranţi.

În contextul în care numărul total al extracomunitarilor veniţi în Germania ar putea atinge 800.000 până la sfârşitul anului, ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, a ordonat mobilizarea iniţială a 4.000 de militari.

Pe fondul disensiunilor, Horst Seehofer, premierul landului german Bavaria şi liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU), s-a distanţat de politicile cancelarului Angela Merkel.

Acasa
Postare ( Sablon)

1 comentariu

Lasă un răspuns

Cum își bate Electrica Satu Mare joc de consumatori?

Cum își bate Electrica Satu Mare joc de consumatori?

Sambătă 16 martie, în jurul orei 10 s-a produs o pană de curent în Satu Mare și alte localități din județ. Suni la Electrica deranjamente 0262 929 și stai de vorbă cu robotul . Te întâmpina o voce care te trimite pe toate tastele telefonului. După o jumătate de oră te dumirești despte ce ar fi vorba.