Gloria

Asculta acest articol

Dintotdeauna câştigătorii şi-au împărţit roadele victoriei. Bucuria sucesului se manifestă pentru că cei în competiţie au parte de toate bunurile visate. Mircea Geoană convins că este şef al statului a ţopăit de fericire. Era dansul vânătorului ce a ucis cel mai mare şi cel mai puternic dintre bizoni. Doar că bizonul deşi încolţit, nu şi-a dat duhul.

Cei de acum, cu triumful încă în muşchi, în piepturi, în priviri, au ieşit la vânătoarea de pe urmă, de fapt ultima etapă a vânătorii, când este acaparată cea mai mare parte din pradă. Uneori împărţirea se face frăţeşte, una mie, una ţie, două mie, două ţie.

Aşa s-ar petrece lucrurile dacă nu ar fi vorba aici de un algoritm, negociat din vreme. S-ar crede că algoritmul prinde bine şi poate că în cele mai multe situaţii el este salvator. De pildă, repartizarea ministerelor decurge după acest algoritm. Dar nu ştim dacă au fost dinainte stabilite şi ministerele de care să beneficiaze fiecare dintre aliaţi. Dacă Ministerul Culturii este cedat cu plăcere liberalilor şi Puiu Haşoti se va ocupa din nou de arheologie şi Sarmisegetusa, finanţele sunt un hop. Crin Antonescu îl vrea pentru Vosganian, unul dintre cei mai fideli oameni din partid, social-democraţii lui Victor Ponta ştiind exact ce înseamnă finanţele ţin cu dinţii de acest minister.

Prada, adevărata pradă este în birourile, în dosarele şi seifurile acestui minister şi, mai ales, în cabinetul ministrului. Aici nu încape vreo discuţie despre competenţă, criteriul acesta este pentru naivi. În vremuri grele, în vremuri de restrişte ca cele ce urmează, ai Finanţele, ai totul. Un adevărat câştigător, nu doreşte gloria unei medalii, el vrea finanţele, adică, în limbajul nostru uzual banii.

Din nefericire pentru victorioşi, vin timpuri critice. E adevărat că USL a fost votat numai de patru milioane şi jumătate de alegători şi că mulţi alţii au stat acasă, la căldură privind alegerile ca o mare cacealma. Dar primii dezamăgiţi pot fi tocmai fidelii în număr de peste patru milioane. Ceilalţi, aproape patrusprezece milioane dacă includem aici şi cei ce au votat împotrivă, pot fi definiţi ca un electorat ostil sau indiferent. Indiferenţii pot deveni şi ei ostili în cazul eşecului la guvernare.

Or, la câteva zile după victorie, guvernanţii dau de veste că vor continua politica de austeritate a guvernului Boc şi a PDL, cei ce au fost trântiţi de pământ tocmai din pricina austerităţii. Guvernul nu taie salariile ca precedenţii, dar inflaţia, preţurile şi celelalte, trag spre sol nivelul de trai ca şi cum gravitaţia pământului ar fi crescut brusc după 9 decembrie.

Sunt costurile gloriei. Gloria te ridică în sondaje, cu glorie te prăbuşeşti în sondaje până la vară. Ceasul socotelilor va fi cumplit, se va inventaria totul, şi nevestele, cumnatele, secretarele ajunse în Parlament, penalii din fotoliile Casei Poporului, şmecherii urcaţi aici din tribunele stadionului. Primul pas s-a făcut: cresc taxele şi impozitele, revoluţionarii rămân fără indemnizaţii, sunt îngheţate anagajărilor în instituţiile publice. Este un prim pas, cel mai nevinovat dintre cele cele ce vor urma. Cel ce s-a prezentat la urne în speranţa că nevasta îi va fi reangajată strânge de pe acum pumnii. Zâmbetul lui Ponta admirat acum de mii de fani, va fi socotit o sfidare. Somnul ingenuu al liderului liberal, va fi ca pieptănatul babei când ţara arde.

Un semn s-a produs deja: în 9 decembrie, în ziua cea mai frumoasă de după alegerile din mai 1990, niciunul dintre victorioşi nu şi-a manifestat public triumful. Pieţele Capitalei au rămas pustii până în zori. Tristeţea acelei nopţi este o premoniţie.