Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Grădiniţa din Domăneşti a fost sfinţită în prezenţa a numeroşi invitaţi şi copii din sat

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Oficialitati la Gradinita din Domanesti
Oficialitati la Gradinita din Domanesti

    Miercuri, 19 martie, în satul Domăneşti, comuna Moftin, aşa cum s-a subliniat, s-a scris o pagină de istorie locală. A fost recepţionat imobilul în care va funcţiona grădiniţa.
    În condiţiile bugetelor locale de austeritate este tot mai greu pentru comunităţile locale să se gândescă la investiţii consistente de interes public. Iată că la Moftin s-a găsit sursa de finanţare pentru a construi în satul Domăneşti o grădiniţă cu două săli de grupă. Valoarea investiţiei este de 100.000 de euro plus Taxa pe Valoarea Adăugată. Suma a fost suportată din bugetul local, cu o anume susţinere şi din partea Consiliului Judeţean.

Participare numeroasă la ceremonia oficială

Recepţia finală şi sfinţirea acestui imobil s-a făcut în prezenţa unor invitaţi precum: Adrian Ştef – preşedintele şi Mircea Govor – vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, a reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Claudiu Mondici, Szasz Piroska şi Călin Durla, alături de Aurel Pereş, Balogh Sandor, Bekessy Elisabeta.

Au mai fost prezenţi consilieri locali, părinţi ai copiilor, cadre didactice în frunte cu directorul Gozner Robert, elevi, alţi invitaţi. Ceremonia religioasă a fost oficiată de preotul greco-catolic Gheorghe Pop, secondat de cântăreţul Cornel Achim, fost viceprimar al comunei.

Luări de cuvânt

Mai multe citiţi în ediţia tipărită de joi, 20 martie, disponibilă la chioşcurile de ziare sau în ediţia electronică (abonament pdf).

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

4 comentarii

  1. —-Noi nu trebuie sa ne trezim, pentru ca noi nu am adormit niciodata,noi mereu am fost cu capu sus si intodeuna am facut ceia ce trebuie si unde trebuie, poate tu ai adormit si-nca nu teai trezit.
    —-Dageaba incerci sa pui paie pe foc ca atale paie nu ard de multa vreme,si sa stii un lucru, noua nu a reusit nimeni niciodata sa ne bage pumnul in gura,cu atat mai puti unguri din Domanesti.
    —-Aceasta gradinita stii si tu foarte bine ca era in plan sa se faca,dar nu acuma,pentru ca cladirea veche in 4-5 ani se darama si trebuia investit mai mult decat in asta noua,daca cu marele tau prieten cu marele jurist sau ce dracu este cu care ati facut aceasta strategie cu care vati batut joc de consiliul local cerand aceia suma enorma de bani, de care noi nu stim ce ati facut cu ei,nu neam putut intelege am facuto mai devreme cu un an sau doi, dar asta sati fie clar ca Domanestiu si domanesteni intodeaun au fost respectati asa cum au meritat nu cum crezi tu ca ne-a ipus cineva,cine crezi ca nea cerut sa facem gardu la teren??,nimeni ,noi am considerat ca Domanesteni merita asta ,si acolo a plecat,soseaua era necesara pentru ca ocolo pur si simplu nu mai exista drum,asa ca ar fi bine sati tii gura sa te bucuri de ceia ce sa putut realiza,in satul tau,ca in viata ta nu ai facut nimic bun numai ai incercat sa profiti de pe cine cum ai putut si sa fii arogant,la buna vedere.

  2. bravo domahida! D-lor consilieri treziti-va! v-au bagat ungurii pumnu-n gura si s-a ales satu cu o gradinita frumoasa! la alegerile locale s-au procopsit cu o sosea nou nouta ca v-ati speriat de ei.acum le faceti si un pod nou! ce-o sa mai traga de pe voi? da alte sate nu are comuna Moftin? Moftinu Mare a dat viceprimar si cu ce s-a ales?si celelalte sate?

  3. Neaparat trebuia sa se gasesca unul ca si Eugen care sa calce in picioare munca unor oameni care intradavar au muncit si vor binele acestei comunitati.
    —-Desi exista o cladire care a fost folosita ca si gradinita ani de zile, cu putine reparati se putea folosi foarte bine fara sa supuna consiliul local la o asemenea cheltuiala in acest moment foarte greu,,,
    Dar nenorocirea a fost ca apartinea biserici reformate,si printre conducatori acestei biserici erau oameni de buna credinta si care vroiau cu adevarat binele acestei comunitati,dar printre ei era unul Veres se numea,care facea pe seful,sau poate chiar era,nu stiu, dar si fostul preot cu care uneori chiar nu se putea vorbi deloc ,asia vorbea cu noi ca si cum,parca alti copii aveau nevoie de acaesta cladire nu copii din Domanasti,si trebuie sa spun ca aceste nentelegeri au fost create si ajutate de unl dintre consilieri locali din Domanesti.
    —-Dar din toate aceste nentelegeri neam ales cu un lucru bun,cu o cladire noua si luxoasa
    ,care va tine cat va fi Domanestiu,copii sa faceti,sa depus un pic de efort dar nu conteaza a meritat,sa o folositi sanatos.

Lasă un răspuns