Primul pas este greva japoneză înaintea grevei generale, programată pentru luna viitoare, probabil 18 mai.
”Pe această cale, dorim să atragem atenția asupra modului discriminator și nejust cu care este tratat sectorul cultural din România în ultimele decenii. Subfinanțarea culturii și a remunerației primite de personalul din muzee și biblioteci este o subminare clară a dezvoltării culturii naționale și o bătaie de joc la adresa celor care se ocupă de conservarea patrimoniului cultural național. În momentul de față, prin politicile promovate de guvernul României se perpetuează o deprofesionalizare a instituțiilor culturale și se pun în pericol proiectele de dezvoltare ale acestora pe termen scurt și lung.
Anul acesta au existat promisiuni privind crearea unui cadru de salarizare echitabilă și uniformă la nivelul sectorului cultural. Guvernul trebuia să se asigure de crearea unui cadru juridic, pentru ca măsura să intre în vigoare de la 1 aprilie, după angajamentele ministrului Culturii și ale celui de Finanțe, însă în momentul de față a devenit clar faptul că această promisiune era o glumă de ziua Păcălelilor”, transmite Federația Sindicală Cultur Media, afiliată Confederației Naționale Sindicale “Cartel ALFA”.
Pe această temă am primit un comunicat semnat de liderele de sindicat de la Muzeu și Bibliotecă: Raluca Farcău – liderul grupei sindicale a Bibliotecii Județene Satu Mare, Sindicatul PROAUTONOMIA, Satu Mare și Mara Lobonț-Pușcaș – liderul grupei sindicale a Muzeului Județean Satu Mare, Sindicatul PROAUTONOMIA, Satu Mare, pe care îl redăm mai jos.
Revendicările sindicaliștilor
“Joi, 4 aprilie 2024, angajații Bibliotecii Județene Satu Mare și angajații Muzeului Județean Satu Mare, sunt în grevă japoneză din solidaritate pentru colegii afiliați Federației Naționale a Sindicatelor din Cultură și Presă care luptă pentru drepturile angajaților din instituțiile de cultură.
Printre revendicările Federației Naționale a Sindicatelor din Cultură și Presă amintim:
l Remedierea discriminării morale și salariale generate de OUG 128/2023 și egalizarea, de urgență, în plată a funcțiilor similare din sistemul muzeelor și bibliotecilor publice;
l Alocarea unui buget de 0,9 din PIB sectorului cultural cu o justă repartizare către instituțiile muzeale și biblioteci;
l Remedierea anomaliilor actuale din sistemul de salarizare a personalului din instituțiile culturale – egalizarea cu instituțiile de spectacol;
l Indexarea anuală a salariilor personalului plătit din fonduri publice din instituțiile de cultură, cu rata inflației;
l Plata suplimentară a personalului din unitățile /instituțiile de cultură implicat în activitățile generatoare de venituri la bugetul de stat, precum și a personalului implicat în atragerea de fonduri pentru proiecte cu finanțare europeană;
l Compensație financiară constând în plata suplimentară a muncii efectuate sâmbăta și duminica, dar și în zilele de sărbătoare legală, de personalul din muzee și biblioteci publice, care își sacrifică viața de familie pe întreg parcursul carierei;
l Respectarea, consultarea și implicarea partenerilor legali de dialog social în activitatea de legiferare care este de natură să producă efecte în domeniu.
l Contract colectiv de muncă unic, la nivel național pentru instituțiile muzeale și pentru biblioteci;
l Ordonanța de urgență care le-ar fi mărit salariile, de la 1 aprilie, nu a fost supusă la vot, așa cum se aștepta. Potrivit președintelui Federației Naționale a Sindicatelor din Cultură și Presă, Georgel Balaci, ministrul le-a promis că va fi pe ordinea de zi, de joi, a ședinței de guvern, însă nu s-a întâmplat.
Protestul s-a desfășurat la locul de muncă, în toate muzeele și bibliotecile publice prin purtarea unor banderole albe.
Protestul din data de 4 aprilie este primul în cadrul calendarului acțiunilor de protest național, ce vor culmina cu declanșarea Grevei Generale, în a doua decadă a lunii mai 2024, în paralel demonstrațiile de protest preconizate pentru Ziua Internațională a Muzeelor și Noaptea Muzeelor din 18 mai.”
Rămâne de văzut dacă angajații Muzeului Județean Satu Mare vor fi în grevă chiar în ziua preconizată pentru redeschiderea instituției, după renovare.
Fii primul care comentează