Guvernul a stabilit data alegerilor locale. şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă a anunțat că este vorba de data de 27 septembrie. Premierul Ludovic Orban spune că vom avea o campanie electorală atipică.
“A fost adoptat proiectul de lege privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, respectiv data de 27 septembrie 2020”, a precizat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, după şedinţa Executivului.
Premierul Ludovic Orban spune că vom avea o campanie electorală atipică. El îşi exprimă convingerea că până pe 27 septembrie răspândirea noului coronavirus se va diminua şi vor putea fi organizate alegeri locale.
“Obiectivul nostru este să reducem nivelul de răspândire. (…) La nivelul actual de răspândire, cu siguranţă se vor organiza alegeri, dar am convingerea că până pe 27 septembrie lucrurile se vor îmbunătăţi semnificativ”, a spus Orban.
Fii primul care comentează