
CSM Satu Mare – CSM Oradea, sâmbătă ora 11.00, sala LPS
După o pauză mai lungă, asta pentru că sezonul a intrat în vacanță câteva săptămâni, handbaliștii de la CSM Satu Mare revin în campionatul Diviziei A, pe teren propriu.
Elevii lui Nicolae Istrate întâlnesc sâmbătă, de la ora 11.00 pe CSM Oradea, ocupanta locului doi. Asta înseamnă că va fi un meci dificil pentru echipa sătmăreană, mai ales că l-a pierdut și pe Ianos Olah, plecat la Minaur, liderul campionatului. Acum lotul echipei din Satu Mare numără 14 jucători, din care nu mai puțin de trei sunt portari. “I-am mobilizat pe băieți. Trebuie să jucăm fără presiune, dar trebuie să improvizăm pe unele posturi unde nu avem jucători” a spus antrenorul Nicolae Istrate. Meciul care se dispută în sala de sport de pe strada Ady Endre va fi arbitrat de o brigadă din Cluj, Barbu și Badiu. Referitor la seria B, după Odorhei și HC Arad s-a retras din campionat. Probabil lipsa banilor a făcut ca formația arădeană să nu mai poată continua sezonul. Astfel, din 12 echipe câte s-au înscris au mai rămas 10. Așa că nici o echipă nu va retrograda la finalul sezonului 2012-2013.
Fii primul care comentează