Ne aflăm în zodia Pești.
BERBEC. Un singur lucru te preocupă în această perioadă și probabil, te va mai preocupa intens încă o bună vreme, pentru că se apropie un moment de mare importanță în viața ta. Poate, e vorba de un examen, de o mutare, o nuntă, sau nașterea unui copil.
TAUR. Nu-ți place de felul cum evoluează proiectul în care ai investit și tu multă energie, bani, timp și pasiune. Îi cauți defectele și observi că trebuie să iei măsuri cât mai urgent, deci nu stai mult pe gânduri, îți pui mâna și repari repede ceea ce trebuie pus la punct.
GEMENI. Ar trebui să vorbești în fața unui grup mai mare de persoane, dar timiditatea te copleșește și te împiedică să te exprimi. Nu-ți găsești cuvintele, iar când te simți total disperat, un impuls venit din mulțime te scoate din impas și te eliberează de emoții.
RAC. Fii atent la spusele celor din jur, pentru că cele mai utile informații îți vin doar așa, din întâmplare, din dialogul cu lumea. Primești un sfat bun de undeva, sau o soluție salvatoare ce te va propulsa mai repede spre următoarele etape ale planurilor tale.
LEU. Te cuprinde un entuziasm fantastic, care de obicei nu te reprezintă. Tu ești o persoană care nu se aprinde la prima scânteie, care vrea să se convingă că merită cu adevărat să se implice, tocmai de aceea e de mirare că acum dintruna devii atât de înflăcărat.
FECIOARĂ. Faci echipă cu un coleg de vârstă diferită, cu care colaborezi perfect. Sunteți diferiți de fire, unul e mai conservator, iar celălalt privește doar spre viitor, însă dacă vă uniți forțele, trăsăturile voastre se completează. Reușiți să găsiți calea de mijloc.
BALANȚĂ. Se prevestește un eveniment deosebit care trebuia să te pună într-o lumină nouă, mult mai favorabilă, dar parcă nu te-ai simți preg[tit psihic pentru acest moment. Nu știi cum să reacționezi, noutățile te sperie, cu toate că lumea are încredere în tine.
SCORPION. Familia îți oferă bucurie și te întorci acasă cu sufletul plin de fericire și optimism. Relația cu partenerul este excelentă, formați un cuplu perfect, iar comunicarea e foarte plăcută și armonioasă. Nici nu ți-ai putea dori ceva mai mult sau mai frumos.
SĂGETĂTOR. Gândește-te bine în ce direcție pornești cu un proiect, pentru că cineva te-ar putea trimite pe o pistă falsă. Cel în cauză vrea, cu orice preț să te facă să greșești, căci el ar da orice să poată ocupa funcția ta, dar e departe de nivelul tău profesional.
CAPRICORN. Abia aștepți week end-ul, pentru că ți se anunță ceva incitant, care ți-a trezit interesul și nu te lasă să dormi. Ori vei avea parte de un eveniment special, ori te vei putea întâlni cu cineva cine-ți face inima să tresară chiar și când îi auzi doar numele.
VĂRSĂTOR. Ai ajuns într-un punct critic al muncii tale, unde se poate strica tot ce ai făcut, dar dacă ai un ajutor, poți depăși ușor impasul. Există cineva, cine deține soluția problemei, totul e, să nu te sfiești să-i ceri un sprijin atunci când vezi că este nevoie.
PEȘTI. Lucrurile evoluează lent, iar pentru o fire iute ca tine acest ritm este dezarmant, chiar stresant. Este o lecție bună de răbdare pentru tine, care te va determina să înțelegi că lucrurile bune se clădesc mai încet, parcurgând toate etapele firești ce se impun.
Fii primul care comentează