Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Huta Certeze: contrabandiști prinși în flagrant

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

O amplă acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări s-a desfășurat miercuri, 28 octombrie a.c., la nivelul sectoarelor Poliției de Frontieră Sarasău și Negrești Oaș – I.T.P.F. Sighetu Marmației.

Astfel, în jurul orei 09.00, poliți;tii au observat un autoturism care a ieșit de pe un drum neamenajat, îndreptându-se spre localitatea Huta-Certeze. Existând suspiciunea rezonabilă că autoturismul – un Renault Kangoo înmatriculat în România – este folosit în activități ilicite, polițiștii de frontieră l-au oprit pentru verificări. În urma controlului sumar al autoturismului au fost observate mai multe colete voluminoase specifice coletelor cu țigări provenite din activități de contrabandă.

Mașina – la volanul căreia se afla un cetățean ucrainean în vârstă de 24 de ani – a fost condusă la sediul sectorului, iar în urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 12.000 pachete țigări provenite din magazine de tip Duty Free, a căror valoare se ridică la peste 140.000 lei.

Mijlocul de transport, în valoare de 7.000 lei, a fost reținut pentru continuarea verificărilor.

În același timp, în zona respectivă, a fost oprit un alt autoturism, un Volkswagen Golf, înmatriculat în România, care era condus de către I.Ș, în vârstă de 22 de ani, domiciliat pe raza județului Maramureș. Totodată, în mașină se afla și pasagerul T.H., în vârstă de72 ani, tot din Maramureș. Și aceștia au fost conduși la sediul SPF Sarasău pentru verificări.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, complicitate la contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației și Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

În acest caz, Poliția de Frontieră a beneficiat de sprijinul Serviciului de Operațiuni Speciale Satu Mare.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Sigla Informatia Zilei

5 permise de conducere au fost suspendate

Poliţiştii Formaţiunii Rutiere din cadrul Poliţiei Oraşului Negreşti Oaş, acţionând marţi pentru diminuarea riscului rutier, au depistat un şofer de 26 de ani care conducea un autovehicul neînmatriculat.