Asculta acest articolCe sunt, în fapt, candidații prezidențiali? Pot fi mai mult decât niște prestidigitatori care fac scamatorii la vârful politicii?
După încercarea eșuată de a ajunge secretar general NATO, după ce a ratat obținerea unei funcții de prestigiu la nivelul UE, președintele Iohannis pare plictisit. Faceți, a transmis el, alegeri prezidențiale când vreți, în octombrie, noiembrie sau decembrie. Nu-i mai pasă.
Pe lângă prestigiul, accesoriile și privilegiile formale, funcția de președinte al României este râvnită pentru că el desemnează persoana cu formarea guvernului de la ce partid vrea el.
Așa se face că PNL deși nu s-a clasat niciodată pe primul loc la parlamentare i s-a oferit șansa de a realiza o majoritate parlamentară necesară pentru investirea guvernului.
Guvernul este instituția care contează. De aceea ar fi de așteptat ca liderii tuturor partidelor să-și dorească mai mult funcția de prim ministru nu pe cea de președinte.
Ca președinte îți poți permite să fii leneș, nepăsător, indiferent, inactiv, indolent. Nu președintele stabilește majorarea pensiilor și a salariului minim. Nu președintele propune stimulente pentru dezvoltarea economiei. Pe scurt, nu președintele propune un program de guvernare.
Președintele nu este nici măcar un oștean în slujba țării și nu președintele oferă case ieftine, cu 35 000 de euro bucata. Am citat doar două cazuri, Nicolae Ciucă și George Simion, care deja și-au anunțat intenția de a candida la președinția României. Unul ca oștean de nădejde, altul ca dezvoltator imobiliar de case ieftine
Marcel Ciolacu trece drept primul președinte al PSD care nu vrea să candideze la cea mai înaltă funcție de stat. Atât de înaltă că poți face drumeții cu bicicleta, poți juca golf, poți lipsi cu săptămânile din țară fără să ți se simtă lipsa.
Un comentator politic din Marea Britanie saluta apariția noului prim ministru Keir Starmer pentru că după un guraliv ca Tony Blair, după un clovn ca Boris Johnson, devenit prezentator TV simțea nevoia unui politician plictisitor, șters.
Nicolae Ciucă întruchipează tipul politicianului plictisitor. Departe de un comportament de obraznic al unui Traian Băsescu, de figura unui înțepat ca Emil Constantinescu, dar și de provocatorul unui Donald Trump al cărui principal scop pare să fie jignirea, încălcarea canoanelor, a tabu-urilor, violența, grosolănia, Nicolae Ciucă pare un călugăr pios.
Fiecărui candidat prezidențial i se cere să aibă un limbaj ascuțit, jignitor, iritabil, agresiv. Un astfel de candidat nu încearcă să convingă, ci doar să facă un spectacol pentru public. În genul unui Cristian Popescu Piedone sau Diana Șoșoacă.
Ceea ce trebuie să facă un prezidențiabil este să demonstreze că este împotriva cuiva. În spatele lui Nicolae Ciucă parcă se simte un instructor care încearcă să-l învețe să fie rău, să muște, să pleznească cu vorba.
Fiecare apariție publică a prezidențiabilului propus de PNL este un contra-discurs. Va ajunge să placă publicului un astfel de candidat? Nu exaltă de sobrietate, dar nu are nici umor. Nu-l prinde nici apelul la empatie, nu-l prind nici declarațiile rasiste sau xenofobe.
Nu poate susține un discurs instigator la adresa adversarilor, fie că este vorba de PSD, de AUR sau de USR. Poate prelua această sarcină un Rareș Bogdan, dar nu se tezaurizează în zestrea electorală a candidatului.
Campaniile electorale devin modele de intimidare, de furie împotriva adversarilor. Climatul social general din România, poate din întreaga Europă, a devenit atât de dur încât violența verbală este deja ridicată la rangul de politică de stat.
Agresivitatea fiind considerată o resursă electorală inepuizabilă, scopul final este radicalizarea populației. Există o zonă din care minciunile ies în lume sub formă de știri. Acestea sunt sediile partidelor și instituțiilor publice.
Aceste minciuni, ușor cosmetizate, ușor îmblânzite sau, dimpotrivă radicalizate de presă, devin știri la îndemâna a milioane de cititori, de telespectatori. Cam asta este atmosfera generală înaintea alegerilor prezidențiale și parlamentare. Mass media, online, ziare și televiziuni, partide, politicieni și comentatori politici, lucrează împreună la această confuzie generalizată.
Fii primul care comentează