
În această săptămână, prognoza meteo anunță maxime de 19 grade, ceea ce înseamnă că vom renunța la geci și vom trece direct la tricouri. Dincolo de bucuria zilelor însorite, schimbarea bruscă a vremii aduce provocări pentru organismul copiilor: risc crescut de viroze, oboseală, nas înfundat și strănut pentru cei predispuși la alergii.
Cum influențează trecerea rapidă de la iarnă la primăvară sănătatea copiilor?
De obicei, tranziția la temperaturi mai ridicate se face treptat, iar corpul are timp să își regleze mecanismele de termoreglare. Însă când schimbarea este bruscă, corpul este nevoit să se adapteze într-un interval foarte scurt, ceea ce poate cauza disconfort și afectează sănătatea, mai ales a celor mici.
Creșterea riscului de viroze respiratorii
Schimbările rapide de temperatură afectează circulația virusurilor. Dacă iarna predomină gripă și virusul sincițial respirator (VSR), primăvara aduc în prim-plan rinovirusurile și coronavirusurile sezoniere, cauzatoare ale răcelilor comune. Copiii sunt, de asemenea, expuși la riscuri mai mari de infecții în colectivități (grădinițe, școli, locuri de joacă), unde interacțiunile apropiate favorizează transmiterea virusurilor.
Virusurile predominante în România în martie 2025
În această perioadă, circulă mai multe tipuri de virusuri care pot afecta copiii:
Virusurile gripale A și B: Continuă să fie responsabile de infecțiile respiratorii. Simptomele includ nas înfundat, dureri musculare și febră.
Rinovirusurile: Cauzează răceli comune, cu simptome de congestie nazală, tuse și febră ușoară. La copiii mici sau cu afecțiuni preexistente, pot apărea complicații, precum otita medie.
Virusul sincițial respirator (VSR): Provoacă bronșiolită și pneumonie, în special la sugari și copii mici. Este important să se monitorizeze simptomele și să se solicite ajutor medical atunci când este necesar.
Adenovirusurile: Provoacă infecții respiratorii și gastrointestinale, care pot duce la complicații precum pneumonia.
Virusurile parainfluenza și coronavirusurile sezoniere: Acestea sunt responsabile de infecții respiratorii ușoare, dar pot afecta grav copiii mici.
Cum afectează aceste schimbări imunitatea copiilor?
Mucoasele nazale, care protejează organismul de virusuri, sunt vulnerabile la schimbările bruște de temperatură și umiditate. Aceasta poate favoriza infecțiile respiratorii. De asemenea, oboseala și stresul generat de fluctuațiile de temperatură pot slăbi temporar sistemul imunitar al copiilor.
Alergiile sezoniere
Pe lângă viroze, primăvara aduce și o altă problemă: alergiile. Polenul de la copaci și iarbă poate irita căile respiratorii, provocând simptome precum strănut, ochi roșii și nas înfundat. Alergiile nu sunt însoțite de febră și nu dispar rapid, fiind importante de diferențiat de răceli.
Cum să protejezi copilul de schimbările de temperatură?
Vestimentația adecvată
Îmbrăcămintea în straturi este esențială. Dimineața și seara poate fi frig, iar ziua cald, așa că hainele trebuie să fie ușor de adăugat sau îndepărtat. Optează pentru materiale care absoarbă transpirația și adaugă un strat intermediar călduros, precum un pulover.
Alimentația echilibrată
Un sistem imunitar puternic se menține cu o alimentație bogată în vitamine și minerale. Asigură-te că micuțul tău primește vitamina C (din citrice, kiwi), vitamina D (din pește gras și expunerea la soare) și zinc (din semințe de dovleac, carne slabă).
Hidratarea corectă
Pentru o protecție eficientă, este important ca cei mici să bea suficientă apă, în funcție de vârsta lor. Medicii recomandă un litru de apă pentru copiii între 4-8 ani și între 1,5-2 litri pentru cei mai mari.
Igiena riguroasă
Învață-l pe copil să își spele corect mâinile, iar tu curăță frecvent jucăriile și suprafețele atinse des. Aerisește zilnic camera și protejează-l de microbii care pot cauza infecții respiratorii.
Somn și aer curat
Un somn odihnitor este vital pentru imunitatea copilului. În plus, chiar și când vremea este schimbătoare, asigură-te că își petrece timpul afară, pentru a se adapta treptat la noile temperaturi.
Când trebuie să mergi la medic?
Este important să consulti un medic dacă:
Febra depășește 39°C și nu scade cu medicamente.
Simptomele persistă mai mult de 10 zile.
Respirația devine greoaie sau apare wheezing (șuierat).
Starea copilului se agravează sau apare deshidratarea.
Schimbările de temperatură pot afecta sănătatea celor mici, dar cu o îngrijire adecvată și precauții, riscurile pot fi minime.
Fii primul care comentează