Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a fost solicitat, marţi, să comenteze informaţiile privind un refuz al preşedintelui de a-l mandata pe premier să reprezinte România la Consiliul European, el arătând că există o stare de tensiune interinstituţională provocată de năravurile indivizilor.
“Astea sunt chestiuni de ordin personal. Altminteri trebuie judecate lucrurile la nivelul instituţiilor şi al reprezentării statului. De regulă, la Consiliile astea se adună prim-miniştrii. E adevărat, pe vremea noastră noi mergeam împreună, cu Năstase, de exemplu, ne completam. Era un prilej ca să ne întâlnim cu toţi şefii de Guverne din UE. Era şi perioada când încă nu se finalizase integrarea noastră în UE, deci eram interesaţi, conlucram”, a spus Iliescu, citat de Mediafax.
“Din păcate, acum este o stare de tensiune interinstituţională provocată de năravuri ale indivizilor. Asta nu face bine pentru ţară”, a adăugat Iliescu.
Întrebat cum caracterizează, pe de altă parte, gestul Administraţiei Prezidenţiale de a nu-l mai invita la protocolul de numire a unui ministru pe preşedintele Senatului, Iliescu a răspuns: “Astea sunt relaţii între persoane care fac să sufere relaţiile interinstituţionale şi nu-i bine”.
“Toţi aceşti oameni care sunt aleşi în instituţii ale statului trebuie să se aşeze la o masă şi să judece cum anume să răspundă mai bine mandatului încredinţat şi trebuie să conlucreze, vor nu vor, indiferent dacă pe plan personal se înţeleg mai mult sau mai puţin bine. Dar interinstituţional ar trebuie să funcţioneze aceste relaţii. Asta e răspunderea tuturor”, a spus Iliescu.
Fii primul care comentează