![](https://assets.sitespeaker.link/embed/skins/default/play-icon.png)
Un milion de infectări, 25.000 de decedați, aproximativ o mie de protestatari. Cam acesta este tabloul zilei după mai bine de un an de la declararea pandemiei.
România nu stă nici mai bine nici mai rău decât alte țări la numărul de infectări, la numărul de decedați din cauza Covid-19. România se aliniază și la moda protestelor anti-restricții.
Nu este o mișcare de masă, dar protestele fiind prezentate de câteva televiziuni, se crează impresia că începe o nouă revoluție. Steaguri găurite, slogane ca în decembrie 1989, discursuri despre libertate și drepturi, confruntări cu polițiștii și jandarmii. Pare o revoluție mai mică, dar diferențele sunt uriașe.
În decembrie 1989 cei care au ieșit pe străzi, de ordinul milioanelor, cereau alegeri libere, democrație în loc de dictatură. În decembrie 1989 se cerea libertatea de expresie, în 2021 se cere libertatea de a merge la restaurant. În 1989 s-a ieșit pe străzi pentru că roamânii se săturaseră de foame și de frig, în timp ce în 2021 se cere libertatea de a nu purta mască pe nas și pe gură.
Cu toate sloganele, cu toate steagurile tricolore ce fâlfâie în vânt, scuturate zdravăn, protestatarii de acum nu sunt decât simplii imitatori ai celor care, cândva chiar își riscau viețile în numele libertății și drepturilor civice.
Cu toate acestea, protestele din această perioadă își au rostul lor. Protestând se păstrează viu spiritul de frondă, impulsul de a spune “NU” oricăror măsuri restrictive pe care le iau guvernele. Grupul celor care ies pe străzi nu au nimic de-a face cu milionul de infectări, cu cei peste 25.000 de decedați din cauza Covidului 19.
Dacă guvernul ar interzice purtarea măștilor, protestatarii ar ieși în stradă cu măști pe fețe. Dacă guvernele ar interzice păstrarea distanței dintre persoane, protestatarii de azi ar sta la cel puțin doi metri distanță unii de alții.
Asta pentru că așa le stă bine tuturor protestatarilor din lume. Să se opună, să nu fie de acord, să spună NU.
Celebrele mișcări studențești din 1968, care au avut un rol determinant în schimbările ce au avut loc în anii 1970 au pornit de la interzicerea cazării studentelor în căminele băieților.
Ultimele confruntări de stradă din Statele Unite au fost declanșate de polițistul care i-a pus genunchiul pe gât unui afro-marican, George Floyd.
Problema este că protestele actuale nu au un punct de pornire care să se transforme în simbol al luptei pentru libertate.
Demonstrațiile actuale nu sunt nici mișcări anti-sistem. Mai degrabă seamănă cu o distracție. Că sunt partide care profită de situație este adevărat.
Întrebarea este dacă vor obține capitalul electoral sperat. Participând la proteste, AUR se menține în atenția publicului, dar nu este deloc sigur că astfel partidul va înregistra vreo creștere. Și așa este deja prea mare ca să poată fi condus, ca să poată fi controlat prin regulamente, prin statut, prin disciplină de partid.
Cu toate acestea, aceste minuscule proteste pregătesc terenul pentru ample mișcări sociale și politice. Un singur partid poate profita electoral de pe urma lor: PSD.
Condiția este ca guvernul de coaliție să dea greș cu repornirea economiei.
După pandemie se vor contabiliza pierderile și câștigurile. Cineva, unul din partidele coaliției de guvernare, va achita nota de plată. Nu este greu de ghicit care dintre cele trei formațiuni politice va plăti politic pentru absolut tot ce s-a întâmplat în timpul pandemiei, în timpul crizei sanitare. Nu va fi nici USR-PLUS, nici UDMR. Singurul bun de plată va fi PNL.
Există însă și o altă posibilă variantă. Dacă după pandemie economia va prinde avânt, dacă România va ști ptrofita de dezlegarea de la Bruxelles privitoare la deficitul bugetar, dacă vor fi pompate miliarde de euro în economie, dacă se va restructura aparatul de stat, cel ce va culege roadele va fi PNL.
Este cu totul exclusă o astfel de variantă? Nu poate porni România pe un drum nou după pandemie? Poate.
Dacă privim protestatarii ca pe niște imitatori ai revoluționarilor din decembrie 1989, la fel de bine putem considera pandemia în sine o revoluție, un război. După fiecare revoluție, după fiecare război, lumea se schimbă.
De cele mai multe ori în bine.