Asculta acest articolÎn orice caz, PSD și PNL demonstrează că două săbii nu pot intra într-o singură teacă, și nici doi pretendenți la o singură funcție nu pot porni împreună la un drum lung.
“Nu trebuia să intrăm la guvernare”, regretă PSD uitând scopul nobil pentru care și-a sacrificat liniștea de a sta comod în opoziție în numele “stabilității politice”.
Comod, dar flămând pentru că privilegiile oferite de putere stau în pixul unui prim ministru, a unui ministru, a unui președinte de consiliu județean, a unui primar. Până la urmă un partid este un organism viu, care trebuie să se hrăneaască pentru a supraviețui. Cu ce se hrănește? Cu bani de la buget. Cu funcții în sistemul public, cu poziții-cheie în structurile de stat.
Dacă ar fi să împărțim vina între cele două partide aliate în numele stabilității politice într-o perioadă istorică dificilă ar trebuie să împărțim totul la trei, până la a suta zecimală.
În ecuație este obligatoriu să intre și al treilea factor, sau element determinant: președintele țării.
În fond, toate dezbinările s-au produs îi se produc din cauza preîedintelui, a șefului statului. Cea mai râvnită funcție în stat este și cea mai comodă.
Arma supremă, nucleara unui președinte, puterea lui, constă în dreptul constituțional de a desemna persoana care formează guvernul. După alegeri sau șn vazul șn care un guvern cade n urma unei moțiuni de cenzură sau câănd primul ministru demisionează.
Exact situația aceasta se profilează pe scena politică românească, din ce în ce mai fluidă. Dacă PNL iese de la guvernare, Marcel Ciolacu anunță că își dă demisia. De ce vrea PNL să iasă de la guvernare? Pentru că PSD nu acceptă oferta PNL de a susține candidatul PNL la președinție.
De 20 de ani PNL jonglează cu funcția supremă în stat. A pariat pe Traian Băsescu și a câștigat prezidențialele din 2004. Odată cocoțat pe gardul de la Cotroceni, Traian Băsescu nu a putut fi dat jos zece ani. Câștigătorul următorilor zece ani a fost tot un candidat susținut de PNL.
Așa se face că un partid care nu poate trece de pragul psihologic de 25% s-a menținut, prin diferite manevre, în siajul puterii. Acum PSD spune punct și de la capăt. Președinția sau nimic.
Ce va urma? PNL scoate varianta de rezervă. O alianță cu AUR. De ce nu? De ce să nu te faci frate cu dracul pînă treci puntea? Știe toată lumea că nu este decât o sperietoare.
În politică dracul, fiind politician, nu este atât de negru. De fapt, nu este deloc negru. Culorile omului politic, însemnele partidului, pot fi luate din întregul spectru solar, roșu, galben, albastru, verde, auriu, mov, cu condiția să nu fie dispuse ca în tricolor, roșu, galben și albastru.
Vineri, 16 februarie, se pare că va fi ziua decisivă, ziua Z, ziua debarcării la Cotroceni. Dacă se acceptă comasarea, negocierile pot continua. Dacă nu se acceptă înseamnă că PSD scoate securea războiului.
PNL are exact aceași problemă ca în timpul lui Crin Antonescu. Liderul de atunci s-a angajat să trecă partidul de 25%. Ținta nu a fost atinsă, și-a dat demisia, așa cum a promis.
Acum Nicolae Ciucă le-a pus condiții doar președinților de oraganizații județene. Ultimii zece clasați la alegerile locale vor fi demiși.
Poate că problema PNL ar trebuie pusă și în alți termeni. Dacă vinovatul principal este chiar președintele partidului? Klaus Iohannis pomenea de o femeie, posibilă candidată la prezidențiale. O vorbă aruncată în vânt? Posibil.
Să presupunem că PNL forțează nota, punând condiția comasare, candidat PNL la președinție sau ieșirea de la guvernare. Răspunsul PSD: demisia lui Marcel Ciolacu. Asta, va zice PSD, presupune că nu se vor mai majora pensiile. Asta da lovitură sub centură dată PNL-ului.
Demisia unui prim ministru înseamnă criză, dar nu sfârșitul democrației. Alegerile sunt aproape, amatori pentru formarea unui nou guvern rezultat în urma scrutinului sunt, să-și bată capul președintele țării să rezolve problemele că pentru de aia este numit “capul statului.”
Fii primul care comentează