UPDATE: La 6 zile după ce am postat ştirea „Ce se ascunde după frumoasa cortină de pe faţada fostului hotel-restaurant Dacia, fost Panonia?” iată că cineva a dat ordin să se ridice mizeriile din faţa Hotelului Dacia.
Luni, 8 martie, în jurul orei 12.00, un singur muncitor, din fotografii se pare chiar cu maşina personală, a venit şi a pus în mai mulţi saci gunoaiele şi excrementele aflate după copertină.
Bărbatul nu avea însemne dar nici maşină a unui operator de salubritate, aşa că este posibil să fi fost un cetăţean bine intenţionat.
Ştirea iniţială:
Niciodată nu am fost puşi într-o situaţie mai ingrată: să aratăm ce se află în spatele cortinei care, frumos colorată, este aşezată peste faţada celei mai frumoase clădiri care s-a construit vreodată în Satu Mare.
Ridicată în timpul Austro-Ungariei, în timpul primarului Hermann Mihaly, care ar merita o statuie în faţa Hotelului Dacia, premiată la bienala din Viena în anul 1903, clădirea Panonia, rebotezată Dacia, a devenit simbolul oraşului Satu Mare. Şi sperăm că va rămâne încă multe secole de aici încolo.
După revoluţia din 1989 clădirea, deşi a fost totdeauna proprietatea oraşului Satu Mare, printr-o inginerie a ajuns în proprietate privată. Printre cei care au lăsat oraşul fără capodopera lui arhitecturală se află şi un fost important om politic. Este ca şi cum ar fi fost vândut Turnul Eiffel din Paris sau Palatul Parlamentului din Budapesta.
Fără aportul unui fost preşedinte de Consiliu Judeţean, membru UDMR, clădirea nu ar fi ajuns în situaţia de acum. Vândută unui om de afaceri, care a şi făcut puşcărie pentru că nu a îngrijit clădirea monument, ajunsă în proprietatea unui personaj din Ungaria, unii spun că foarte sus pus, clădirea se află într-o şi mai jalnică stare.
Aflat în vizită la Satu Mare, un om de cultură din Austria a avut curiozitatea să vadă ce se află în spatele cortinei pusă în faţa zidurilor. A tras uşor prelata şi nu putem descrie ce a văzut. Imaginile pentru care ne cerem scuze fac cât o sută de mii de cuvinte. În spatele cortinei frumos colorată se află rahat. Adică excremente de om. Fecale. Mizerie de nedescris.
Nu vorbim despre periferie. Nu vorbim despre bieţii oameni care locuiesc lângă groapa de gunoi. Vorbim despre Centrul Vechi al municipiului Satu Mare.
7 comentarii
Are dreptate#Dac B. Stiti cumva ce salarii au acesti domni politai locali? Mai mare decit noi profesorii!
Puletia Locala si Jandarmerica trebuia pusa sa curete mizeriile adunate din spatele cortinei ca de acum incolo sa aiba grija sa nu se mai intample !.
Unul din scopurile ziaristilor este de a dezvalui racilele societatii dar ma intreb ,cum de primaria nu a vazut aceste mizerii din centrul orasului nostru?
DACIA (=PANONIA) nu revine niciodata STATULUI ROMAN!!!
. Dacia va deveni CONSULAT AL UNGARIEI la Satu Mare.
sau sediu pentru MAGHIARII DE PRETUDINTENI.
Este informatie sigura.
Am o întrebare!
Cînd hotelul Dacia revine Statului Român???
Mai trebuie un post de santinela acolo,deoarece in vremurile astea oricand putem avea un BreackingNews
Ce face domnul cu sacii duce c… la analize sa vadă cine s-a c…. lângă Dacia, romanii sau ungurii?