Asculta acest articol
La 27 septembrie 1896, un eveniment de importanță istorică pentru navigația pe Dunăre a avut loc la Orșova, atunci parte din Austro-Ungaria. Împăratul Franz Joseph al Austriei, regele Carol I al României și regele Alexandru I al Serbiei au inaugurat oficial canalul navigabil de la Porțile de Fier, un proiect tehnic monumental, care avea să schimbe pentru totdeauna transportul pe fluviul european.
Defileul Porților de Fier, cunoscut și sub numele de Cazanele Dunării, este una dintre cele mai spectaculoase porțiuni ale fluviului. Aici, Dunărea străbate Munții Carpați, formând un defileu îngust și adânc, în care fluviul se reduce la doar 150 de metri lățime, atingând o adâncime impresionantă de până la 53 de metri. Această zonă era, înainte de lucrările de amenajare, dificil de navigat din cauza numeroaselor cataracte, bancuri de nisip și vâltori. Navigația în această regiune, între Baziaș și Turnu-Severin, era periculoasă, iar necesitatea unei soluții tehnice pentru a facilita transportul pe apă devenise urgentă.
Primele încercări de a face Dunărea navigabilă în această regiune datează din anul 1834, când contele maghiar István Szechenyi a inițiat lucrări de îndepărtare a stâncilor din cataractele Clisurii-de-sus. Guvernul ungar a sprijinit acest proiect, iar lucrările au continuat până în 1846, dar rezultatele nu au fost suficiente pentru a asigura o navigație sigură și eficientă.
Un pas decisiv a fost făcut la 15 septembrie 1890, când guvernul ungar a încheiat un contract important cu inginerul Hajdu, fabricantul H. Luther din Braunschweig și Societatea de Discont din Berlin pentru a iniția lucrările de canalizare sistematică a Porților de Fier. Lucrările erau prevăzute să fie finalizate în 1895, dar din cauza complexității lor, au fost finalizate abia în 1898, sub supravegherea ministrului transporturilor Gábor Baross. Acesta a fost supranumit „ministrul de fier” datorită determinării și succesului său în realizarea acestui proiect monumental.
Construirea canalului navigabil a fost o lucrare grandioasă, care a necesitat un număr mare de muncitori și resurse economice considerabile. Statul maghiar a cheltuit aproximativ 20 de milioane de florini, o sumă uriașă pentru acele vremuri. Spre comparație, un palat cu 4-5 etaje costa atunci între 5.000 și 7.000 de florini. Eforturile financiare și logistice considerabile s-au dovedit însă pe deplin justificate.
Prin canalizarea acestei porțiuni a Dunării, navigația fluvială a fost semnificativ îmbunătățită, iar comerțul între statele riverane a cunoscut o intensificare fără precedent. Acest lucru a permis un transport mai rapid și mai sigur de mărfuri pe Dunăre, de la Europa Centrală până la Marea Neagră, facilitând dezvoltarea economică a întregii regiuni.
Canalul deschis pe Dunăre a fost marcat cu geamanduri, pentru a semnala limitele sigure pentru navigație. De asemenea, pentru a preveni eventualele accidente și pentru a asigura o circulație fără probleme în zonele periculoase, a fost înființat un corp special de piloți de stat. Acești piloți aveau responsabilitatea de a conduce toate vapoarele care traversau această porțiune dificilă a fluviului.
Inaugurarea canalului navigabil de la Porțile de Fier în 1896 a fost un eveniment de referință pentru navigația europeană și pentru relațiile comerciale între statele dunărene. Acest proiect a reprezentat un exemplu de inginerie avansată și de colaborare internațională în secolul al XIX-lea, deschizând calea pentru o dezvoltare economică și comercială durabilă în regiunea Dunării. Fluviul, deși adesea văzut ca o barieră naturală, a devenit prin această lucrare un canal de legătură între popoare și economii, consolidând rolul său vital în Europa.
Fii primul care comentează