Vicepreşedintele liberal al CJ Alba, Florin Roman, susţine că a fost ameninţat direct de vicepremierul Liviu Dragnea după o întâlnire privind regionalizarea şi indirect de premierul Victor Ponta prin intermediul unui alt lider PSD, precizând că face dezvăluirile pentru a arăta “stilul celor din PSD”.
Florin Roman, care este şi preşedintele PNL Alba Iulia, a declarat, vineri, corespondentului Mediafax că în România “ameninţarea a devenit o politică de stat” şi acest lucru l-a simţit de două ori “pe propria piele” fiind ameninţat direct de vicepremierul Liviu Dragnea după o întâlnire privind regionalizarea şi indirect de premierul Victor Ponta, prin intermediul unui alt lider PSD.
“Din păcate pentru o ţară democratică, ameninţarea a devenit o politică de stat. Am simţit-o pe propria piele de două ori. Prima dată, când a avut loc întâlnirea de la Sibiu privind regionalizarea şi am atras atenţia acolo, în prezenţa ministrului Liviu Dragnea, că am fost invitaţi la un simulacru şi după această întâlnire l-am invitat pe domnul Dragnea şi la Alba Iulia, să facem o conferinţă despre regionalizare, iar domnul Dragnea mi-a transmis la momentul respectiv personal că nu crede că îmi doresc să vină la Alba Iulia pentru că, dacă o să vină la Alba Iulia, o să aibă grijă domnia sa să mă pună la punct. Aşa cum ştiţi, în momentul respectiv în judeţul Alba, la Consiliul Judeţean era, ca şi acum, o alianţă PDL-PNL.
Un al doilea moment de acest gen s-a consumat după inaugurarea tronsonului de autostradă de pe culoarul IV, după ce a avut loc un accident în lanţ, iar eu am cerut demisia directorului CNADNR, un lider important al PSD, căruia nu o să îi dau numele pentru că nu pot face dovada fiind o discuţie telefonică, mi-a transmis că ar fi bine să nu mai cer demisia directorului CNADNR după acel accident întrucât premierul Victor Ponta este foarte supărat şi mi-a transmis să îmi bag minţile în cap. I-am spus atunci că astfel de practici sunt caracteristici comuniştilor sau PSD-iştilor, şi nu Partidului Naţional Liberal”, a spus Roman.
Întrebat de ce face aceste dezvăluiri doar acum, Florin Roman a spus că la momentele respective le-a considerat “scăpări la nervi”, însă cazul recent al deputatului PNL George Scutaru l-a făcut să creadă că este “un stil de lucru” al celor de la PSD.
“Acum am văzut declaraţia domnului Dragnea prin care îl făcea mincinos pe preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi pe domnul Scutaru şi am vrut să vă confirm că acesta este stilul lor de lucru şi ei (liderii PSD – n.r.) consideră că proferând ameninţări şi injurii se impun. Se impun probabil la ei, la PSD, nu la PNL”, a afirmat Roman.
Florin Roman este unul dintre liderii PNL Alba care, atât în timpul în care a funcţionat USL, cât şi ulterior a fost un critic vocal al PSD. De asemenea, el a susţinut prin poziţia sa de vicepreşedinte al CJ Alba şi alianţa locală formată în Consiliul Judeţean între PNL şi PDL.
Fii primul care comentează