Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

ISU SATU MARE

Incendiile de vegetație, în vizorul autorităților! ISU Satu Mare intensifică acțiunile de prevenire

ISU Satu Mare desfășoară acțiuni de informare preventivă pentru reducerea incendiilor de vegetație uscată, avertizând asupra riscurilor și aplicând sancțiuni pentru nerespectarea legislației.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Satu Mare desfășoară o amplă campanie de informare preventivă, având ca scop reducerea incendiilor de vegetație uscată pe terenurile agricole din județ. Această acțiune este parte a Protocolului de colaborare privind acțiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a normelor privind condiționalitatea la interdicția de a nu arde vegetație uscată pe terenurile arabile și pajiștile permanente situate în siturile Natura 2000, semnat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Garda Națională de Mediu (GNM) și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

 

 

Pe parcursul săptămânii trecute, specialiștii ISU Satu Mare, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean, APIA Satu Mare și Garda Națională de Mediu, au derulat acțiuni de conștientizare în rândul fermierilor, primarilor și localnicilor. Au fost distribuite peste 200 de materiale informative cu privire la riscurile și consecințele incendiilor de vegetație uscată.

 

 

 

Aceste acțiuni vor continua și în această săptămână, acoperind mai multe localități din județ, având următoarele obiective:

Stoparea incendiilor de vegetație pe terenurile agricole și pajiștile permanente;
Conștientizarea riscurilor asupra solului, mediului și siguranței publice;
Reducerea numărului de incendii pentru protejarea comunităților locale;
Respectarea obligațiilor legale de către operatorii economici cu activități cu risc ridicat;
Schimbul de informații în vederea gestionării incendiilor;
Aplicarea sancțiunilor contravenționale pentru descurajarea arderii vegetației;
Monitorizarea zonelor cu risc ridicat de incendii de vegetație uscată.

 

De la începutul anului, pompierii ISU Satu Mare au intervenit pentru stingerea a peste 30 de incendii de vegetație uscată și litieră de pădure.

Autoritățile reamintesc faptul că arderea miriștilor și a vegetației uscate este strict interzisă, conform legislației în vigoare.

 

 

 

Reguli și măsuri de prevenire a incendiilor:
Nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt;
Nu aruncați la întâmplare resturi de țigări și chibrituri aprinse;
Nu folosiți foc deschis în zone afectate de uscăciune avansată;
Anunțați orice incendiu la numărul de urgență 112.

 

 

 

Sancțiuni prevăzute de lege
Arderea vegetației uscate: Amenzi de la 7.500 la 15.000 lei pentru persoane fizice și de la 50.000 la 100.000 leipentru persoane juridice (OUG nr. 195/2005);
Arderea resturilor vegetale fără măsuri de protecție: Amenzi de la 1.000 la 2.500 lei (HGR nr. 537/2007).

 

 

Persoanele care nu respectă interdicțiile vor fi sancționate conform legislației în vigoare.

 

Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*