
Un incendiu a cuprins în această seară o locuință din localitatea Lazuri, județul Satu Mare, mobilizând echipele de intervenție. La fața locului acționează două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și un echipaj de prim ajutor, sprijinite de 15 cadre militare din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare.
Incendiul se manifestă, conform primelor informații, într-o singură încăpere a locuinței, iar pompierii lucrează pentru a preveni extinderea flăcărilor. Operațiunea este în plină desfășurare, iar situația este atent monitorizată pentru a limita daunele.
Momentan, nu au fost semnalate victime, însă investigațiile privind cauzele incendiului vor începe imediat ce flăcările vor fi lichidate. Intervenția continuă în ritm alert.
Fii primul care comentează