Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

TITULARIZAREA

Încep înscrierile pentru un post sigur în învățământ

Încep înscrierile pentru un post sigur în învățământ
Azi 8 mai, încep înscrierile pentru concursul care an de an face fericiți mii de absolvenți de facultate dornici să predea în învățământul preuniversitar
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Alți zeci de mii se gândesc, după afișarea rezultatelor, dacă să încerce și în anul următor să-și atingă visul. Obiectivul unui absolvent de facultate care vrea să ajungă la catedră este acela de a ocupa un post de titular, ceea ce înseamnă că nu va mai fi nevoit să se prezinte în fiecare vară la concurs și să stea cu sufletul la gură de la încheierea cursurilor și până toamna pentru a afla în ce școală urmează să predea în anul școlar următor.

 

 

În fiecare an se înscriu sute și chiar mii de candidați în fiecare județ, însă posturile titularizabile (care au viabilitate cel puțin patru ani) sunt puține și, pe deasupra, multe dintre ele sunt pentru discipline pentru care nu se mai găsesc doritori.

 

 

Prima condiție pentru titularizarea în învățământ este obținerea cel puțin a notei 7 la concursul de Titularizare. Sunt discipline pentru care ani la rând nu se scot la concurs posturi titularizabile, astfel că mii de candidați, chiar dacă au notă peste 7, sunt nevoiți să dea și în vara următoare concurs. Cu nota de la concurs pot solicita în schimb un post de suplinitor (pentru posturile de suplinitor, mult mai numeroase, nota minimă este 5), din acest motiv concursul de Titularizare are o importanță atât de mare.

 

 

Conform calendarului, în perioada 8-17 mai 2024, la inspectoratele școlare județene se înregistrează dosarele de înscriere ale candidaților la concursul de ocupare a posturilor/catedrelor vacante/rezervate, inclusiv pentru absolvenții promoției 2024, proba scrisă fiind programată pentru 17 iulie 2024.

 

 

În 29 aprilie 2024, lista posturilor pentru concurs a fost publicată, astfel că orice persoană interesată găsește pe site-ul dedicat concursului de Titularizare datele pentru fiecare județ în parte. Lista posturilor titularizabile este grupată în cinci categorii: posturile vacante, angajare pe perioadă nedeterminată complete; posturile vacante, angajare pe perioadă nedeterminată incomplete; posturile vacante/rezervate, angajare pe perioadă determinată complete; posturile vacante/rezervate, angajare pe perioadă determinată incomplete; posturile ocupate.

 

 

„Inflație” de posturi de educatoare/institutori

 

 

În acest an, majoritatea județelor au mai multe posturi titularizabile scoase la concurs comparativ cu ultimii ani, iar asta pentru că se înregistrează o cerere mare pentru educatoare/institutori pentru educație timpurie. Este nevoie de personal calificat pentru creșele care au trecut din administrarea primăriilor în subordinea inspectoratelor școlare. Aceste posturi pot fi ocupate fie de absolvenți ai liceului pedagogic cu specializarea educator-puericultor, fie de absolvenți care au urmat cursuri speciale de pregătire în același domeniu.

 

 

Pentru absolvenții cu alte specializări șansele de a obține un post de titular sunt aproape la fel de mici ca și în anii trecuți. Tot din analiza posturilor disponibile se mai poate observa că s-au vacantat multe posturi pentru Chimie, Matematică și discipline tehnice. Semnalul de alarmă exista încă din anii trecuți, atunci când în multe școli catedrele au fost asigurate pentru astfel de discipline prin menținerea pensionarilor în școală, în regim de plata cu ora. Între timp și alți profesori s-au pensionat, iar deficitul pentru domeniul Științe s-a adâncit.

 

 

În județul Olt, de exemplu, sunt vacante în total 44 posturi titularizabile (un număr aproape dublu față de 2023), cinci fiind de Matematică. „Avem catedre, dar candidații vin cu o pregătire un pic mai scăzută și se ocupă mai greu. Aș putea spune că la Matematică nu se duc cei mai buni absolvenți de liceu, putem privi lucrurile și așa. Nu mai are căutare”, spune prof. Cristian Miu, inspector școlar pentru Resurse Umane din cadrul IȘJ Olt. La fel de greu de ocupat, în Olt, sunt și posturile de medicină generală vacante de ani buni la școala postliceală sanitară de stat.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns