La data de 25 iunie, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Satu Mare au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o femeie de 54 de ani, din localitatea Satu Mare, despre faptul că pe fondul unor discuții contradictorii a fost agresată de către soțul ei, de 57 de ani.
În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, s-a stabilit faptul că în cauză există un risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului, prin care acesta are obligația de a păstra o distanță minimă de 50 de metri față de femeie și domiciliul acesteia.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Recomandări pentru victimele violenței domestice
Nu este o noutate faptul că, pentru îndepărtarea pericolului care planează asupra vieții, sănătății și integrității corporale a părții vătămate, polițiștii care intervin la eveniment pot emite un ordin de protecție provizoriu și îl pot îndepărta pe agresor, indiferent dacă acesta este proprietar al spațiului de locuit.
Violența domestică este reprezentată de orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima.
Odată ce o persoană a devenit victimă a violenței domestice, se recomandă ca aceasta: să conștientizeze ce i se întâmplă și să nu accepte situația ca pe o stare de normalitate; să sesizeze Poliția, sub orice formă; dacă se simte în pericol, să solicite polițistului să o ajute și să elibereze un ordin provizoriu de protecție, cu toate implicațiile juridice ce decurg; să ceară ajutorul organizațiilor care oferă consiliere, sprijin, adăpost, etc.; să nu își retragă plângerea.
În privinţa măsurilor care pot fi luate de poliţişti în situaţiile de violenţă în familie, reamintim că, încă din 28 decembrie 2018, poliţiştii care intervin la cazuri de violenţă domestică pot emite, după analizarea situaţiei, pe baza unui formular de evaluare a riscului, un Ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător.
Ordinul de protecţie provizoriu se emite de către poliţiştii care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc.
În situaţia încălcării de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie, a oricăreia dintre interdicţiile stabilite prin ordinul de protecție, fapta constituie infracţiune, conform cadrului legal prevăzut de Legea 217/2003.
CITEȘTE ȘI: Cresc cazurile de violență în familie în Satu Mare
Fii primul care comentează