Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Încremeniţi în faţa realităţii

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Să nu ne mire că ochii tuturor au fost îndreptaţi spre întâlnirea de taină a parlamentarilor şi europarlamentarilor PDL, a membrilor cabinetului şi a altor lideri de partid cu Traian Băsescu. După cum reproşa organizatorilor unul dintre participanţi, la capătul acestei întâlniri nimeni nu a venit cu vreun comunicat în întâmpinarea curiozităţii publice. Acest fapt poate este datorat unei constatări făcute în interiorul PDL că respectiva întâlnire nu a fost o victorie, nu a însemnat vreo relansare a partidului şi, de asemenea, nu s-a încheiat cu vreo concluzie utilă pentru bunul mers al guvernării. Dimpotrivă. Cei prezenţi au constatat doar că PDL şi liderii săi se află într-un mare impas. Dacă Traian Băsescu într-adevăr a făcut un apel celor prezenţi să-şi caute un alt politician reperezentativ, o altă voce politică în locul său pentru a ţine partidul în prim planul vieţii politice, atunci impasul este mare nu numai pentru PDL dar şi pentru Traian Băsescu. Apelul celui ce a fost un lider dibaci al democrat-liberalilor ca în locul lui să fie găsit altul, este mesajul unui politician conştient de eşecul întreprinderii sale. Cum PDL este sărac în mari valori umane şi politice, nimeni, cel puţin deocamdată,  nu întrevede afirmarea în prim plan a unui alt lider de marcă.
Cele de mai sus poate că reprezintă cel mai bine starea actuală a acestei grupări. Aceasta a ajuns într-un punct mort al evoluţiei, încărcată de o sarcină politică peste puterile ei: guvernarea la vreme de criză.
Având în vedere contextul actual, e greu de crezut că PDL îşi va mai reveni vreodată. Nu e la îndemâna oricărui guvern să aplice măsuri de austeritate extrem de dureroase pentru populaţie. Dacă va ezita să le transpună în practică, nu va trece ţara peste pragul în care se află. Dacă le aplică, ţara va lua foc.
Corect se exprima unul din tinerii politicieni ai PDL, la această oră nu ştim încă dimensiunea impactului când salariaţii vor primi retribuţia micşorată cu un sfert şi când pensionarii, altfel săraci şi neputincioşi, vor număra o sumă de bani cu 15 la sută mai puţini. Până în prezent, măsurile par a fi mai degrabă teoretice. Sunt discutate în fel şi chip, cu patimă sau cu obiectivitate, dar faptul se va consuma cu totul altfel când va deveni un eveniment real.
Şi nimeni în PDL nu are vreo idee. De luni de zile se discută o restrângere de cheltuieli în ministere, în agenţii, în celelalte instituţii. De o asemenea restrângere de cheltuieli s-a discutat şi la întâlnirea de taină de duminică seara. A trebuit să le propună din nou şeful statului, ceilalţi, din jurul său-figurând ca o masă amorfă, fără iniţiative, neîncrezătoare în puterile ei, necrezând nici în succesul unor astfel de măsuri-nu îndrăznit până în prezent să facă vreun pas.
PDL este un partid ajuns într-un dureros blocaj. Este în prezent o grupare timorată, înlemnită, încremenită în faţa realităţii. Nu mai este capabilă de o sănătoasă viziune politică, nu numai de o filozofie a guvernării, dar nici de o orientare clară în spaţiul public.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns